Scandal la un bar din stațiunea Costinești. A fost nevoie de intervenția poliției

Miercuri, 01 Iulie 2020
406
În această dimineață, în  jurul orei  02.30, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Costinești  au fost sesizați despre producerea unui incident care ar fi avut loc în incinta unui bar din stațiunea Costinești. 


În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că un angajat al barului, în vârstă de 21 de ani, ar fi fost agresat fizic de către un bărbat, de 39 de ani, pe fondul unui schimb de replici.


În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de lovire sau alte violențe.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestui eveniment și luarea măsurilor legale care se impun.



Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.8381 secunde