Șarpe găsit de jandarmi pe o arteră principală a Constanței

647
Șarpe găsit de jandarmi pe o arteră principală a Constanței - 4maisarpejandarmi-1620119123.jpg

Articole de la același autor



Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au fost sesizați, marți, 4 mai, cu privire la prezența unui șarpe lângă un bloc din municipiul Constanța. Reptila a fost preluată de oamenii legii și eliberată în mediul natural. Speriat de prezența unui șarpe ajuns întâmplător lângă un bloc situat pe bulevardul Ferdinand, unul dintre locatari a sunat în cursul dimineții la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Un echipaj  de jandarmerie s-a deplasat la fața locului și a preluat  intrusul, acesta fiind eliberat ulterior într-o zonă cu vegetație de la marginea orașului. În cursul anului trecut, jandarmii au fost solicitați de unsprezece ori pentru a interveni în vederea îndepărtării unor șerpi ajunși accidental în zone locuite. „În astfel de situații, recomandăm cetățenilor să nu omoare reptilele, să nu se apropie de ele și să anunțe imediat autoritățile abilitate”, au transmis jandarmii. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4317 secunde