Șantajată de concubinul egiptean că le dă foc copiilor!

205
Șantajată de concubinul egiptean că le dă foc copiilor! - egipteansantajcopii-1573159596.jpg

Articole de la același autor

Un cetățean egiptean a fost reținut de polițiștii constănțeni, fiind acuzat că și-ar fi șantajat concubina, amenințând să incendieze copiii pe care îi aveau împreună sau să-i arunce în lacul Siutghiol, dacă nu îi dă bani. 


Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale de la nivelul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați de o femeie de 40 de ani, aflată în prezent în afara țării, la muncă, de amenințările pe care le-a primit din partea concubinului, un cetățean egiptean de 42 de ani, stabilit la Constanța. Acesta îi cerea femeii să îi trimită 500 de euro, în caz contrar amenințând să omoare copiii, de 6 și respectiv 4 ani. Bărbatul chiar a contactat-o pe femeie printr-un apel video și i-a arătat o butelie și chiar a simulat că stropește copiii cu benzină. Ulterior, a amenințat că îi aruncă în lacul Siutghiol. 


Cu sprijinul Serviciului pentru Imigrări Constanța, s-a stabilit că cei doi sunt părinții copiilor, în urma unei relații de concubinaj. Minorii au fost preluați de la bărbat și încredințați familiei mamei. Suspectul a fost reținut și urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.46 secunde