Salvator de vieți, în situații-limită! Din culisele profesiei de scafandru la ISU Dobrogea

1079

Articole de la același autor

A coborât, atârnat în corzi, în puțuri de zeci de metri adâncime, pentru a salva viața unor oameni. A „periat”, cu ochii închiși, adâncurile lacurilor, mării și Dunării, în căutarea celor înecați, sub privirile îndurerate ale familiilor de pe mal. Iar în noiembrie anul trecut, timp de cinci zile, a scos ovine din nava răsturnată în Portul Midia, intervenție dificilă și periculoasă, care i-a testat toate abilitățile! Sunt doar câteva dintre situațiile limită în care a intervenit, de-a lungul celor 14 ani de carieră, plutonierul adjutant George Cuculescu.



În 2006 a îmbrăcat haina de pompier, în cadrul structurii din Vaslui. Cu timpul, a simțit că poate să facă mult mai mult și că, dacă vrea să intervină eficient în orice situație de urgență care poate apărea, trebuie să se specializeze. Drept pentru care, în anii care au urmat a obținut certificatele necesare pentru căutare-salvare, alpinist, scafandru. Iar în 2017, când a simțit că structura din nordul țării nu îi mai oferă posibilitățile pentru a-și face meseria așa cum își dorea, s-a transferat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” din Constanța. „Am considerat că mă plafonez profesional, îmi doream să fiu pe teren, să intervin în situații în care eram competent, iar aici am găsit ceea ce căutam”, mărturisește plutonierul adjutant George Cuculescu. Astăzi este comandantul echipajului de căutare – salvare în mediul acvatic din cadrul Detașamentului de pompieri „Slt. Fripis Marius Daniel” Constanța Oraș și s-a făcut remarcat prin participarea la intervenții dintre cele mai dificile și periculoase.







Viața îi este pusă în pericol. „Este un risc asumat!”

E drept, își pune viața în pericol de multe ori și chiar au fost situații când lucrurile puteau lua o turnură tragică. Dar, așa cum mărturisește, și-a păstrat calmul și a încercat să pună în aplicare cunoștințele acumulate. „Dacă alegi această cale și ești devotat, trebuie să-ți faci meseria cât mai corect, în primul rând față de oameni. Căci aceștia au niște așteptări, nu poți merge pe teren fără să fii bine pregătit. Eu încerc să nu dezamăgesc pe unde merg. Da, sunt intervenții dificile. Au fost astfel de situații pe stingere incendii – de exemplu, la Vaslui, în urma unei astfel de intervenții am ajuns în perfuzii la spital. Sau în mediul acvatic – în urmă cu vreo două săptămâni, eram la Venus, căutam o persoană dispărută în apă, pe lângă stabilopozi și m-a tras curentul la fund. Inițial, am încercat să dau din picior, dar din cauza curentului puternic, mi s-a blocat genunchiul. Atunci, nu m-am pierdut cu firea, am pus mâna pe vizor și am așteptat să mă scoată la suprafață. Știam că voi ieși, dar era o situație cu care nu mă mai confruntasem”, a arătat salvatorul George Cuculescu.

„Este un risc, dar este unul asumat, căci ne pregătim înainte, evaluăm situațiile și apoi intervenim. Este un risc asumat, căci eu știu de ce sunt capabil să fac, pentru ce sunt pregătit. Da, este și teamă, dar totul este calculat rațional”, a mai afirmat plutonierul adjutant.



Scoaterea ovinelor din nava răsturnată la Midia, misiune complexă!

Iar situațiile-limită în care i-au fost testate abilitățile au fost nenumărate de-a lungul celor 14 ani de carieră: de la coborâri în fântâni adânci de zeci de metri, pentru a salva oameni, până la scufundări în adâncul lacurilor sau a Dunării, cu ochii închiși, pentru recuperarea de cadavre. Căci, în adâncul tulbure al acestor ape, totul se face cu ochii închiși, nefiind vizibilitate. Totul ține de organizare, de bună pregătire, de munca în echipă. Iar două dintre intervențiile dificile recente au fost în toamna anului trecut.

Una a fost la Pecineaga, unde un băiețel de opt ani a murit înecat într-un bazin de dejecții de la marginea localității. Zile întregi l-au căutat forțele de ordine. Într-un final, s-a început golirea bazinelor, cu ajutorul unor pompe, iar plutonierul adjutant George Cuculescu a intrat în primul bazin, echipat cu un costum de scafandru uscat, pentru a căuta trupul băiețelului. „A fost o intervenție dificilă din punct de vedere fizic. Apa era neagră, plină de dejecții, cu sodă caustică, făcea spumă ca și cum ar fi avut detergent. Am pus o coardă peste bazin, prinsă dintr-un capăt în celălalt și am căutat din aproape în aproape. Mutam coarda dintr-un metru jumătate în altul și am periat tot bazinul și am găsit copilul”, își amintește pompierul.



Astfel de misiuni, mai ales când este vorba de pierderi de vieți omenești, sunt dificile emoțional. Dar, pentru a putea să practici această meserie, este nevoie de detașare. „Nu poți să te implici emoțional. La Vaslui, de exemplu, am participat la un caz în care a murit un tată cu trei copii. Pe tată l-am găsit încleștat, cu unul dintre copii. Este dificil, dar trebuie să ne detașăm pentru a interveni eficient”, a mai arătat pompierul George Cuculescu.

O altă misiune dificilă a avut loc tot în toamna anului trecut, în portul Midia. George Cuculescu a fost unul dintre pompierii care au intervenit la salvarea ovinelor rămase captive pe nava „Queen Hind”, răsturnată în acvatoriul portului. „A fost o intervenție complexă. Când am ajuns la fața locului, nu știam în ce poziție este nava, cum putem interveni. Ovinele nu puteau fi scoase decât printr-un sistem de tiroliană, printr-un orificiu. Astfel că, îmbinând cunoștințele de alpinism, cu echipament de la o organizație de protecția animalelor și din dotările noastre, am intervenit timp de cinci zile”, își amintește salvatorul. Accesul în navă era posibil doar cu aparat de respirat, iar mirosul era greu, din cauza gazelor emanate în aer.

Pentru curajul său, cât mai ales pentru modul profesionist în care își duce la îndeplinire sarcinile, punând nevoile comunității înainte de nevoile sale, plutonierul adjuntat George Cuculescu a primit Emblema de Onoare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4583 secunde