X
X
Mai multe ştiri online:

Români din străinătate, aduși în țară cu zboruri umanitare

Ştire online publicată Duminică, 29 Martie 2020. Autor: Cuget Liber Online.
Sursa: Adevărul
Români din străinătate, aduși în țară cu zboruri umanitare - dd-1585477745.jpg
Aproximativ 1.500 de români din străinătate au fost aduși în țară cu ajutorul zborurilor umanitare, până în prezent, iar acțiunile vor continua, mai ales că foarte multe contracte sezoniere ale muncitorilor din agricultură se încheie, a declarat, duminică, la Digi 24, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode.

"Până în acest moment pe procedura legală, Ministerul Afacerilor Externe își face propria evaluare prin misiunile diplomatice pe care le are în toate țările, face această analiză luând în considerare persoanele cărora le-a expirat contractul de muncă, și mă refer la muncitorii sezonieri, eventual la turiștii blocați în diferite colțuri ale lumii. Potrivit ministerului nostru, prin cele două companii aeriene implicate, în acest moment, în aceste demersuri (de repatriere a românilor, n.r.), au fost aduși în țară prin aceste zboruri umanitare aproximativ 1.500 de români. Vom realiza în continuare astfel de zboruri, pentru că, în perioada următoare, avem informații că, spre exemplu, în Spania, foarte multe contracte ale muncitorilor sezonieri din agricultură se încheie și, nemaiavând asigurarea medicală și finalizănd contractul pe care l-au avut, obligatoriu ei trebuie să se întoarcă în țară. Pentru ei, suntem în acest moment pregătiți să realizăm toate demersurile. Noi, Ministerul Transporturilor prin companiile aeriene, asigurăm suportul tehnic și îi vom aduce în țară", a afirmat Bode.

Întrebat dacă există o statistică privind muncitorii sezonieri care ar putea să revină în țară, ministrul de resort a menționat că "nu am o evaluare exactă", dar că "prin Ministerul Afacerilor Externe am putea estima câte contracte expiră în perioada următoare". "Vreau să spun că la o întâlnire pe care am avut-o, spre exemplu, cu toți operatorii și cu reprezentanții marilor confederații de transport din România, un operator mi-a spus că are contract cu 5.000 de români pe care i-a transportat în Spania, ale căror contracte expiră undeva în luna aprilie și ei vor trebui aduși acasă", a susținut demnitarul.

În ceea ce privește modalitatea de carantinare a cetățenilor români care revin în țară cu transporturile umanitare, oficialul a precizat că pasagerii sunt preluați de către autorități și escortați în localitățile de reședință pentru a intra în carantină. "După cum știți, în Constanța, pe Aeroportul Mihai Kogălniceanu, au aterizat aproximativ 800 de români din Italia. Din cei 800, 700 sunt carantinați în hoteluri în acest moment și 100 sunt constănțeni. Ultimul zbor din Italia a aterizat, cum spuneam, la Constanța și pasagerii au fost preluați de transporturi speciale însoțite de jandarmi, reprezentanți ai Direcțiilor de Sănătate Publică și aduși în județele de reședință și carantinați", a subliniat Lucian Bode.

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.3186 secunde