Români condamnați la închisoare după ce au ucis o capră la grădina zoologică din Berlin
Articole recomandate
O persoană din Satu Nou a suferit arsuri pe față și pe mâini, fiind transportată la spital
23 Aprilie 2024
Reținut pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive
23 Aprilie 2024
Instruiri pentru cutremur în școlile din Constanța
23 Aprilie 2024
Oficial de la autorităţi. Ce amendă a primit şoferul care a circulat cu maşina în zona pietonală de pe strada Ştefan de Mare
23 Aprilie 2024
Doi români au fost condamnați miercuri de un tribunal german la zece, respectiv nouă luni de închisoare, pentru că au ucis o capră la grădina zoologică din Berlin, ei motivându-și gestul prin faptul că le-ar fi fost foame și că angajatorul lor nu le plătise salariile, relatează Deutsche Welle.
Unul dintre ei - care a primit pedeapsa cea mai mare - mai fusese condamnat în Germania pentru furt.
Cei doi români, ambii în vârstă de 29 de ani, au pătruns pe 18 februarie în parcul berlinez Hasenheide. Cel condamnat le zece luni de închisoare a ucis capra, în timp ce complicele său era atent ca să nu fie observați, scrie Agerpres.
Ei au fost însă prinși de poliție, care a fost alertată de persoane ce au auzit țipetele animalului. La proces și-au recunoscut fapta, invocând însă că le era foame după ce nu mâncaseră de mai multe zile întrucât angajatorul lor nu le-a plătit salariile.
Cei doi români au venit la Berlin în luna ianuarie și lucrau acolo ca muncitori în construcții.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Miercuri, 04 Aprilie 2018
Miercuri, 04 Aprilie 2018
Miercuri, 04 Aprilie 2018
Miercuri, 04 Aprilie 2018
Miercuri, 04 Aprilie 2018
Miercuri, 04 Aprilie 2018
Miercuri, 04 Aprilie 2018
Miercuri, 04 Aprilie 2018
Miercuri, 04 Aprilie 2018
Miercuri, 04 Aprilie 2018
Miercuri, 04 Aprilie 2018
Miercuri, 04 Aprilie 2018