Români acuzați de furtul unor porumbei valoroși din Belgia

237
Români acuzați de furtul unor porumbei valoroși din Belgia - ddd-1579595160.jpg

Articole recomandate

Un columbofil din Ranst, Belgia, cere o despăgubire de 701.000 de euro de la trei hoți români care ar fi furat cincizeci dintre porumbeii săi, transmite Observator. Porumbelul său de top, Iron Lady Ellie, este estimat la nu mai puțin de 200.000 de euro. Cei trei români spun că nu au nicio legătură cu furtul.

Frans Bungeneers, un ofițer de poliție din Ranst, e cunoscut în toată lumea pentru pasiunea sa pentru porumbei, câștigând zeci de premii internaționale în cursele de zbor de distanță. Bărbatul a descoperit însă, în dimineața de 16 noiembrie 2016, că jumătate din voliera lui era golită. Lipseau 50 de porumbei, inclusiv cei trei campioni ai săi, Iron Lady Ellie, Lily și Petra. Hoții furaseră inclusiv bicicleta și coșurile crescătorului, pentru a transporta păsările la mașina care-i aștepta mai departe, în stradă.

Crescătorii de porumbei din toată lumea au fost șocați de furt și principalii suspecți au fost repede identificați: Vasile P., Petru-Ionel C. și Vasile O. Poliția română a efectuat percheziții la cei trei suspecți. Porumbeii au rămas fără urmă, dar poliția a găsit porumbei care fuseseră furați în Olanda, cu două săptămâni înainte. Un suspect avea, de asemenea, porumbei care au dispărut în 2012 de la un crescător din Lokeren.

Românii neagă și astăzi furtul, în vreme ce Bungeneers a explicat că dauna e uriașă, pentru că programul să de reproducere a fost stopat. Iar Iron Lady Ellie, cel mai valoros porumbel al lui, valorează 200.000 de euro, scrie hln.be. Chiar dacă nu au fost găsite păsările, cei trei români vor fi judecați pe 3 februarie, iar procurorii cer 2 ani de închisoare pentru fiecare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3934 secunde