ROMÂN UCIS ÎN BĂTAIE LA DUBLIN, PENTRU BANI

Marţi, 17 Aprilie 2018
Polițiștii irlandezi sunt în alertă după ce un român de 49 de ani, din Bistrița-Năsăud, a fost găsit bătut crunt într-un parc din Dublin.

Bărbatul a murit la scurt timp în spital, iar făptașii nu au fost încă identificați. Acasă, în localitatea Rebrișoara, vestea că omul s-a stins a căzut ca un trăsnet peste toți cei dragi.

Bărbatul a plecat în urmă cu trei ani în Dublin și muncea în construcții. Imediat după ce și-a încasat salariul, i-a dat unei românce 2.600 de euro, ca să îi aducă în țară, la părinți, iar restul de 400 de euro i-a păstrat pentru el.

Câteva ore mai târziu, polițiștii din Dublin l-au găsit în stare gravă, pe o bancă în parc și fără bani și bănuiesc că omul a fost jefuit. Medicii irlandezi s-au chinuit să îi salveze viața, însă omul a murit la scurt timp din cauza rănilor. Trupul bărbatului se află încă la morgă, iar ancheta este în plină desfășurare. Polițiștii din Dublin audiază acum toți muncitorii de la firma de construcții.

Vestea că Ioan nu mai este i-a îndurerat pe cei din familia lui. S-a dus printre străini să își facă un rost și, conștiincios, trimitea bani acasă frecvent. Avea un băiat de care avea grijă. Din nefericire însă, banii se pare că i-au adus și sfârșitul.


"Și-a dus banii la o femeie care i-a adus și când s-a întors înapoi, l-au păzit și l-au omorât. A mai avut 400 de euro la el. Au găsit cardul, dar banii nu i-au mai găsit", spune mama victimei.

Se pare că bărbatul a fost atacat de alți indivizi care i-au furat banii și au dispărut. Până acum însă polițiștii din Dublin nu au multe indicii.

Dumitru Bob, fratele victimei: "Mi-a dat telefon și a zis "vezi că i-am dat banii, dacă vrei să mergi după ei". Și nu m-a mai sunat. Cred că cineva cu cine a lucrat l-a auzit, l-a așteptat și a crezut că are banii. Cred că a mai avut ceva bani la el."

"Nu era beat, că a ieșit de la lucru și a dus banii. Am fost și am întrebat pe femeia asta care a adus banii și a zis că era singur și era un pic supărat", a mai spus fratele bărbatului.

Deși a fost dus de urgență la un spital din Dublin, bărbatul nu a mai supraviețuit. Făptașii nu au fost încă prinși.

Radu Rotari, nepotul victimei: "Știm că au un cerc de suspecți, știm cauza morții, dar mai mult nu zic nici ei."

Familia vrea acum să aducă în țara trupul neînsuflețit.