REȚEA DE CĂMĂTARI în JANDARMERIE! DIICOT a făcut curățenie!

747
REȚEA DE CĂMĂTARI în JANDARMERIE! DIICOT a făcut curățenie! - 16iuliecamatajandarmeriesursaind-1594892441.jpg
Prin rechizitoriul din data de 15.07.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaților CORCODEL MARIAN, PREOTEASA IANCU DANIEL, BĂBĂNĂU GEORGICĂ ADRIAN și CRISTESCU OCTAVIAN pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, complicitate la camătă, delapidare în formă continuată și complicitate la delapidare în formă continuată.


Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că, începând cu anul 2011, inculpatul CORCODEL MARIAN, comandantul U.M. 0260 – Baza de Administrare și Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cu gradul de colonel, folosindu-se de influența pe care o exercita asupra unor subordonați, uzând în mod nelegal de prerogativele funcției sale, a constituit un grup infracțional organizat la care au aderat persoane aflate în subordinea sa directă, și anume inculpații PREOTEASA IANCU DANIEL și BĂBĂNĂU GEORGICĂ ADRIAN, scopul constituirii acestui grup fiind săvârșirea în mod repetat, printre altele, a unor infracțiuni de camătă, dar și delapidare.


"Beneficiarii" împrumuturilor cu dobândă, acordate în afara cadrului legal erau, în general, subordonați ai inculpatului CORCODEL MARIAN sau persoane din cercul său relațional, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro și câteva mii, uneori chiar și zeci de mii, dobânda impusă fiind între 10 și 20%, în funcție de sumă.


De multe ori, dobânzile achitate de debitori erau remise inculpaților PREOTEASA IANCU DANIEL, BĂBĂNĂU GEORGICĂ ADRIAN sau unor martori (persoane care nu cunoșteau sursa ilicită a provenienței sumelor), care predau ulterior sumele de bani lui CORCODEL MARIAN.


De asemenea, inculpatul CORCODEL MARIAN, în calitatea sa de comandant al Bazei de Administrare și Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în mod repetat a dispus unor subordonați care au aderat la grupul infracțional organizat pe care l-a inițiat/constituit, persoane ce aveau ca atribuții gestionarea și administrarea unor bunuri, să-și însușească importante cantități de combustibil (în principal, motorină) de la stația de carburant a parcului auto al unității, combustibil scos ilegal din unitate și transportat în alte locații, de unde era predat acestuia sau altor membri ai grupului infracțional.


Deși existența acestui grup infracțional organizat, cât și faptele săvârșite de membrii acestuia, au fost aduse de mai mulți lucrători ai Jandarmeriei și la cunoștința inculpatului CRISTESCU OCTAVIAN, cu gradul profesional de comisar șef, angajat al fostului Departament de Informații și Protecție Internă – în prezent Direcția Generală de Protecție Internă a M.A.I., acesta având ca obligații profesionale să raporteze conducerii acestei structuri și, totodată, să sesizeze organele de urmărire penală, nu și-a îndeplinit aceste obligații. Mai mult decât atât, acesta a sprijinit în mod constant și conștient activitățile infracționale derulate de către inculpatul CORCODEL MARIAN, acordându-i atât protecția necesară, cât și consilierea în unele situații.
Inculpatul PREOTEASA IANCU DANIEL era perceput ca fiind unul din oamenii de încredere ai inculpatului CORCODEL MARIAN, căruia îi acorda sprijin necondiționat în orice situație, beneficiind în schimb de ajutorul inculpatulului CORCODEL MARIAN pentru accederea facilă pe treptele ierarhiei militare și ale funcțiilor din cadrul B.A.D. – U.M. 0260. Pentru serviciile prestate, inculpatul PREOTEASA IANCU DANIEL a fost recompensat de către inculpatul Corcodel Marian prin facilitarea înaintării la gradul de locotenent-colonel și împuternicirii ca prim-adjunct al comandantului unității.


Inculpatul BĂBĂNĂU GEORGICĂ ADRIAN este o altă persoană de încredere a inculpatului CORCODEL MARIAN, acesta fiind subofițer în cadrul Jandarmeriei Române, cu gradul de plutonier adjutant, ce îndeplinea atât sarcini de conducător auto al comandantului (al inculpatului CORCODEL MARIAN), cât și de secretariat, la cabinetul acestuia din incinta Bazei de Administrare și Deservire a Jandarmeriei- U.M. 0260 București.


Totodată, prin prisma funcției deținute, de comandant al U.M. 0260 București – Baza de Administrare și Deservire a Jandarmeriei, inculpatul CORCODEL MARIAN deținea în fapt și calitatea de administrator al bunurilor și resurselor materiale aflate în gestiunea acestei unități, chiar dacă această calitate nu este în mod explicit menționată în fișa postului. În această calitate inculpatul exercita efectiv, în mod direct sau prin persoane interpuse, atribuțiile funcției de administrare a bunurilor și valorilor gestionate la nivelul unității pe care o conducea, având din această perspectivă calitatea de subiect activ al infracțiunii de delapidare.


La momentul constituirii, scopul grupului infracțional organizat a fost acela de săvârșire a unor infracțiuni de camătă, pentru ca, ulterior, începând cu anul 2015, acesta să cunoască o diversificare a sferei ariei de preocupare prin extinderea acesteia în direcția săvârșirii unor infracțiuni de delapidare, în formă continuată, activitate derulată în perioada noiembrie 2015 – iulie 2017.


Inculpatul CORCODEL MARIAN, prin stilul propriu, dar și prin abilități native sau cultivate de-a lungul vieții și evoluției profesionale, a reușit să obțină "simpatie" din partea superiorilor ierarhici, la aceasta contribuind uneori și diverse forme de îndatorare, în general morală, pe care inculpatul reușea să și le atragă în mod discret, prin prestarea unor servicii aparent neînsemnate, furnizarea unor bunuri de valoare relativ redusă, respectiv facilitarea unor relaționări în mediul de afaceri sau în alte structuri din M.A.I.


Activitățile infracționale derulate de către inculpații CORCODEL MARIAN, PREOTEASA IANCU DANIEL și BĂBĂNĂU GEORGICĂ ADRIAN, focalizate în principal pe comiterea infracțiunilor de camătă și delapidare, erau de notorietate în colectivul Bazei de Administrare și Deservire a Jandarmeriei, printre cadrele militare fiind chiar uzitată expresia ,,ai cardul la Corcodel" atunci când se dorea a fi ilustra situația persoanei, provenind din rândul subordonaților, care ajungea să fie îndatorată/debitoare inculpatului, cu sau fără dobândă (au existat situații în care, pentru a-și dovedi mărinimia și generozitatea, inculpatul nu pretindea dobânzi pentru sumele acordate), situație în care cardul debitorului era predat la cerere inculpatului cu titlu de garanție.


Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.2901 secunde