X
X
Mai multe ştiri online:

Reguli noi pentru polițiști! În ce condiții vor folosi radarele și body-cam-urile

Ştire online publicată Vineri, 24 Ianuarie 2020. Autor: Florentina BOZÎNTAN
Noile prevederi legislative care reglementează activitatea polițiștilor, care vor intra în vigoare pe 27 ianuarie, vizează și modul în care oamenii legii vor putea să folosească body-cam-urilor și radarele sau în ce condiții pot să solicite acces la sistemul de supraveghere a spațiilor publice. 


Numeroase modificări legislative au fost aduse, prin Legea 192/2019, modului în care acționează polițiștii. Printre segmentele vizate, se numără și cel privind modul în care oamenii legii au dreptul să utilizeze camerele de supraveghere, indiferent că este vorba de body-cam-urile cu care au început să se doteze încă din urmă cu doi ani, de radare sau de sistemele de supraveghere montate de autoritățile publice. 


Potrivit noutăților legislative, polițiștii vor putea să înregistreze orice acțiune în spațiul public, inclusiv pentru punerea în executare a unui mandat, cu mijloace foto-audio-video, "fără consimțământul persoanelor vizate". Totodată, "Poliția Română este autorizată să fixeze, ocazional, cu mijloace foto-audio-video sau prin alte mijloace tehnice din dotare, momente operative cu privire la activități publice desfășurate în locuri publice, fără consimțământul persoanelor vizate, în cazul în care există motive verosimile pentru a bănui că în aceste locuri publice ar putea fi comise infracțiuni sau alte fapte ilegale ori de natură să tulbure ordinea și siguranța publică", se arată în legislație. 


Imaginile de pe sistemele de supraveghere, păstrate 6 luni 
Cât privește accesul la sistemele de supraveghere a spațiilor publice, acesta trebuie să fie direct și gratuit. Excepție fac sistemele care aparțin celor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale. 


Polițiștii pot solicita înregistrările video dacă le sunt de ajutor pentru identificarea unor suspecți, când au motive verosimile să bănuiască că pe imagini au fost surprinse persoane care se pregătesc să săvârșească o acțiune, dar și atunci când vor să dea de urma unor suspecți sau a unor bunuri furate sau interzise a fi deținute. 


"Se interzice prelucrarea datelor cu caracter personal conținute de imaginile fotografice ori înregistrările audio și/sau video în alte scopuri decât cele în care au fost colectate, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege și numai dacă sunt asigurate garanțiile necesare pentru protejarea drepturilor persoanelor vizate. Poliția Română poate păstra imaginile fotografice ori înregistrările audio și/sau video obținute potrivit alin. 1 sau 2 pe o perioadă de 6 luni de la data obținerii acestora, cu excepția situațiilor în care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor. La împlinirea acestui termen imaginile și/sau înregistrările se distrug, prin proceduri ireversibile", se mai stipulează în legislație. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.4094 secunde