Refuzi procesul verbal trimis de Poliția Rutieră? Iată ce se întâmplă!

Luni, 29 Iulie 2013
12857
V-a bătut poștașul la ușă, dar ați refuzat să primiți procesul verbal de contravenție pe care vi l-a trimis Poliția Rutieră prin poștă?

Noile reglementări stipulează că, dacă ați semnat că îl refuzați, înseamnă că ați luat act de existența lui și încep să se scurgă cele 15 zile în care îl puteți contesta.

Calculul celor 15 zile, prevăzute de legislație, în care poate fi contestat un proces verbal de contravenție emis de Serviciul Poliției Rutiere a fost, dintotdeauna, subiect de discuții și nedumerire în rândul șoferilor. Pentru a elimina interpretările, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial din 23 iulie, o practică unitară ce va fi recunoscută de toate instanțele de judecată din țară.

Ați refuzat procesul verbal? Înseamnă că ați aflat de el!

Astfel, dacă nu ați primit procesul verbal în momentul în care ați fost tras pe dreapta de polițiști, acesta urmează să vă fie transmis prin Poșta Română, cu aviz de primire. Dacă în momentul în care vă bate poștașul la ușă, l-ați deschis și ați refuzat "în mod explicit", iar refuzul este consemnat de poștaș, instanțele de judecată consideră "comunicarea procesului verbal de contravenție realizată". Ceea ce înseamnă că aveți un termen de 48 de ore pentru a achita jumătate din minimul prevăzut de legislație sau 15 zile în care să contestați actul.

Prin această măsură, sunt de părere polițiștii, se încearcă să se pună capăt unei "mode" a șoferilor de a tergiversa plata contravențiilor. Până în prezent, chiar și în situațiile în care șoferii refuzau, în mod explicit primirea proceselor verbale, acestea erau returnate la sediul Poliției Rutiere, următorul pas fiind trimiterea unui polițist pe teren, la locuința contravenientului, pentru a-i lipi pe ușă sau la intrarea în bloc, o copie a procesului verbal. Acest pas însemna, însă, bani cheltuiți și timp pierdut.

Acest al doilea pas, al comunicării prin afișarea publică, se impune, a stabilit Înalta Curte de Justiție, doar atunci când cel prins pe picior greșit nu a fost găsit acasă de poștaș și nici nu s-a prezentat la unitatea poștală pentru a-și lua corespondența.

Sfatul rutieriștilor: semnați procesele verbale la fața locului

Noile prevederi sunt salutate de polițiștii rutieriști din Constanța. "Este normal, căci până la urmă și poștașul poate fi agent procedural, fiind angajat al statului, iar semnătura și ștampila lui are valabilitate", a subliniat scms. Ciprian Sobaru, șeful Serviciului Poliției Rutiere Constanța.

Pe de altă parte, polițistul a arătat că se ajunge, de multe ori, în situația de a se trimite procesele verbale de contravenție prin poștă pentru că șoferii refuză să le semneze la fața locului.

"Atragem atenția, și pe această cale, asupra faptului că semnarea procesului verbal nu înseamnă că aceștia sunt de acord cu cele consemnate. Pentru aceasta există o rubrică specială, în care pot preciza dacă sunt sau nu de acord! Semnarea înseamnă că au luat cunoștință de acest proces verbal. Multe persoane refuză, gândindu-se că nu le vor parveni ulterior la domiciliu, dar greșesc. Sau că nu vor fi înregistrate contravențiile la administrațiile financiare, și din nou sunt în eroare. Dacă le semnează la fața locului, evită să ajungă în următoarele situații: să nu fie găsiți acasă de poștaș sau ulterior, de polițist, care va afișa procesul verbal la intrarea în locuință, dar poate trece un vecin mai răutăcios și îi rupe afișul. În felul acesta, nu va afla de contravenție, nu o va achita în cele 48 de ore când poate plăti doar jumătate din minim și va ajunge dator la administrația financiară. Descoperă însă abia când au nevoie de un certificat fiscal și nu înțeleg ce s-a întâmplat", a subliniat șeful Poliției Rutiere Constanța. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.284 secunde