RAZIE ÎN CONSTANȚA. Polițiștii au dat zeci de amenzi!

292
RAZIE ÎN CONSTANȚA. Polițiștii au dat zeci de amenzi! - xrazie-1631278058.jpg

Articole de la același autor

Joi, 9 septembrie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat de optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, polițiștii au legitimat aproximativ 70 de persoane, fiind controlate peste 40 de autoturisme. În urma acțiunilor, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 19.500 de lei, dintre care 38 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 4 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 5 la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7951 secunde