Razie de proporții, la Constanța. Doi bărbați, arestați

432
Razie de proporții, la Constanța.  Doi bărbați, arestați - raziedeproportii-1540736526.jpg

Articole de la același autor

Peste 100 de polițiști din toate secțiile urbane din municipiul Constanța și de la cele două secții rurale aflate în subordinea Poliției municipiului Constanța, sprijiniți de echipaje ale Serviciului Biroului Rutier Constanța, dar și de jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța au fost mobilizați pe străzi, sâmbătă dimineață, într-o amplă acțiune, care a durat opt ore.

Razia a vizat prevenirea infracțiunilor de tâlhărie, furt, tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și a combaterii infracțiunilor privind siguranța circulației pe drumurile publice. Polițiștii constănțeni au acționat în 82 de locuri și medii, dintre care 28 de localuri publice, 11 piețe, șapte parcuri și alte 26 de locații, legitimând, în total, 629 de persoane. Totodată, au fost controlate în trafic 405 autovehicule.

"Au fost aplicate 172 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală fiind de 69.329 de lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de 1.920 de lei, reprezentând pachete cu țigarete și diverse articole de vestimentație. În plus, au fost constatate 11 infracțiuni, au fost reținute șase permise de conducere și au fost retrase nouă certificate de înmatriculare", au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Doi bărbați au fost reținuți, în urma raziei, și apoi arestați pentru o perioadă de 30 de zile. Primul, în vârstă de 33 de ani, a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat, pe DN2A, în localitatea Dorobanțu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autobehicule și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,73 mg/l alcool în aerul expirat. Cel de-al doilea, a fost oprit de polițiști în timp ce conducea un autoturism în localitatea Cumpăna. Nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și era băut, prezentând o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool în aerul expirat. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5791 secunde