Protestul polițiștilor, o diversiune? Ministrul de Interne contraatacă
Articole recomandate
ARSVOM, intervenție dificilă, din cauza vremii! Marinar în stare de inconștiență, preluat de la bordul unei nave
20 Aprilie 2024
Primarul Iașului, Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT
19 Aprilie 2024
Ministrul desemnat al Afacerilor Interne, Marcel Vela, consideră că protestul de marți al polițiștilor este o diversiune, iar în această capcană au căzut membri de sindicat onești. "Este o diversiune și au căzut în această capcană membri de sindicat onești care au venit aici să strice un moment frumos chiar al activității lor. (...) Este o manevră politică în spatele acestui protest", a spus Vela, potrivit Agerpres.
El a explicat că, de la începutul lunii februarie, a fost pus în dezbatere un act normativ al ministerului care să reglementeze ceea ce solicită sindicaliștii, însă, în urma moțiunii de cenzură, Guvernul este interimar și pentru a putea fi dată o Ordonanță de Urgență trebuie ca actualul Cabinet propus să fie votat săptămâna viitoare în Parlament sau să fie votat alt Guvern. "Ei știu că este imposibil, dar ce face aici pensionarul acesta care conduce sindicatul și care are un salariu la sindicat mai mare decât ministrul Afacerilor Interne, are preocupări electorale și veți vedea că peste două luni, și viața îmi va da dreptate, va fi un frumos candidat politic pentru Parlamentul României. (...) În acest minister este o încrengătură între sindicate, prin care ei cer doar așa: salarii mărite, pensii enorme, ieșit la pensie mult mai devreme. Dincolo de a cere bani, cât mai mulți bani, cât mai multe sporuri, cât mai multe salarii, cât mai multe pensii, ar trebui să se întrebe și ce fac ei pentru România și pentru minister, în afară de a baga vuvuzele când se cântă imnul național. (...) Pot să vă arăt mesaje ale sindicaliștilor din Timiș și din alte județe care se delimitează de acest gest, drept dovadă că sunt câteva zeci", a mai spus ministrul.
Zeci de polițiști din Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) au pichetat, marți, sediul Ministerului Afacerilor Interne, în timp ce în instituție se prezenta bilanțul activității acesteia pe anul 2019. Președintele SNPPC, Dumitru Coarnă, a declarat, pentru Agerpres, că sindicaliștii polițiști nu solicită măriri de salarii, ci respectarea legislației existente. El a precizat că una dintre revendicările manifestanților este egalizarea salariilor polițiștilor la nivelul maxim. Coarnă a anunțat că sindicatul pregătește un miting de proporții în perioada următoare.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 03 Martie 2020
Sâmbătă, 29 Februarie 2020
Joi, 20 Februarie 2020
Vineri, 14 Februarie 2020
Vineri, 07 Februarie 2020
Joi, 06 Februarie 2020
Miercuri, 05 Februarie 2020
Sâmbătă, 01 Februarie 2020
Luni, 24 Februarie 2020
Vineri, 21 Februarie 2020