Protest în uniformă: polițiștii vor refuza să mai dea amenzi!

4119

Articole de la același autor

De luni, 11 ianuarie, polițiștii vor protesta în diverse forme, la locul de muncă: vor aplica numai avertismente, vor realiza doar atribuțiile din fișa postului, fără să mai verifice persoanele carantinate la domiciliu din cauza COVID-ului și nu vor mai efectua ore suplimentare. Sfârșitul lunii ianuarie ar putea aduce suspendarea activității, conform calendarului de proteste anunțat!

Decizia guvernanților de a îngheța salariile polițiștilor, în condițiile în care în ultimul an au fost suprasolicitați la locurile de muncă, în contextul măsurilor necesare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a stârnit revoltă în rândul oamenilor legii. Drept pentru care, membrii mai multor sindicate din cadrul Poliției Române și Poliției de Frontieră au realizat un sondaj pentru a afla care sunt metodele prin care doresc să protesteze polițiștii. Miercuri, 6 ianuarie, reprezentanții Sindicatului Europol, Sindicatului Pro Lex, Sindicatului Diamantul și Sindicatului Decus au convenit asupra calendarului și formelor de protest care ar urma să fie adoptate în perioada imediat următoare, în fiecare zi de luni din următoarele săptămâni ale lunii ianuarie.

Ce măsuri de protest vor adopta polițiștii, gradual, în ianuarie

„În cazul refuzului acordării drepturilor reglementate de lege, membrii pe care îi reprezentăm, conform sondajului realizat, și-au exprimat dorința de a participa la următorul calendar de proteste asumat de organizațiile sindicale semnatare. Pe 11 ianuarie 2021: 1. Polițiștii vor aplica doar sancțiunea AVERTISMENTULUI scris sau verbal, prevăzut de art. 7 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. 2. Polițiștii vor face abstracție de lipsa de personal înregistrată la nivelul fiecărei structuri și vor fi mai riguroși în exercitarea sarcinilor și atribuțiilor de serviciu, chiar dacă cetățenii vor aprecia ca fiind exces de zel.

Pe 18 ianuarie 2021: 1. Polițiștii vor executa doar atribuțiile din fișa postului, nu și comunicarea deciziilor de carantinare/izolare, întocmirea proceselor verbale de comunicare a unor documente emise de DSP sau verificarea persoanelor carantinate/izolate la domiciliu. 2. Polițiștii nu vor mai fi de acord cu efectuarea de ore suplimentare, sens în care vor depune rapoarte la nivelul unităților prin care aceștia își vor exprima intenția de a nu mai fi solicitați pentru a îndeplini atribuțiile de serviciu în afara orelor de program. 3. Polițiștii vor refuza asigurarea permanenței de la domiciliu, în afara orelor de program”, se arată în documentul semnat de liderii sindicatelor menționate.

Se anunță suspendarea activității!

Protestele vor culmina, luni, 25 ianuarie, cu suspendarea activității și „asigurarea doar a urgențelor, în mod similar acțiunilor derulate de magistrați la începutul anului 2020”, iar ulterior cu organizarea unei manifestări în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne.

„În situația în care nu vom fi consultați și nu va exista voință pentru a elimina această inechitate salarială reprezentată de înghețarea salariilor polițiștilor, vom fi obligați să punem în aplicare toate cele 3 etape ale formelor de protest stabilite.

De fiecare dintre noi va depinde în acest moment dacă vom înțelege că trebuie să reacționăm asupra acestor măsuri de austeritate îndreptate exclusiv asupra bugetarilor. Iar așa cum am mai spus, „experimentul social” al Guvernului nu se va opri aici. Dacă nu va exista opoziție față de aceste „înghețări”, din trimestrul doi al anului 2021, sunt avute în vedere și alte scenarii și simulări ce vizează condițiile de pensionare sau chiar tăieri salariale. Iar ca precedente, istoria ne-a demonstrat că acele categorii de personal care au protestat cel mai mult în trecut, au fost cel mai puțin afectate de măsurile guvernamentale”, a arătat Cosmin Andreica, liderul Europol. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.6493 secunde