Proiectil de artilerie, găsit în curtea unei fabrici de ciment

Miercuri, 21 Mai 2014, 20:38
347
Echipa de pirotehnicieni a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța (ISU) a fost solicitată, marți, să intervină la o fabrică de ciment din municipiul Medgidia, unde câțiva angajați care plantau copaci au descoperit un element de muniție neexplodat.

Pirotehnicienii ISU "Dobrogea" au constatat că este vorba de un proiectil de artilerie, calibru 85 mm, rămas neexplodat din perioada conflictelor militare. Proiectilul găsit a fost transportat și depozitat în siguranță în depozitul de muniție al inspectoratului până la momentul în care va fi distrus. 

Pagina a fost generata in 0.2942 secunde