Procurorii cer un nou mandat de arestare pentru Nicușor Constantinescu

2481
Procurorii cer un nou mandat de arestare pentru Nicușor Constantinescu - nicusorconstantinescu3-1409329112.jpg

Articole recomandate

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Constanța au solicitat judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța arestarea preventivă a lui Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, pe o durată de 30 zile, în dosarul legat de Centrul Militar Zonal Constanța.

În motivare, procurorii anticorupție spun că cererea de arestare este necesară întrucât președintele CJC nu va putea fi judecat în condiții optime la Constanța întrucât procesul ar putea fi îngreunat de posibila extrădare, cerută pentru a fi judecat într-o altă cauză aflată pe rolul Tribunalului București.

"Solicitarea a fost formulată în considerarea faptului că inculpatul nu va putea fi judecat în dosarul trimis spre judecare Tribunalului Constanța la data de 25 aprilie 2014, ulterior eventualei sale extrădări (cerute pentru a fi judecat într-o altă cauză aflată pe rolul Tribunalului București), având în vedere dispozițiile art. 74 din Legea nr. 302/2004 privind coo-perarea judiciară internațională în materie penală și art. 17 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și SUA. Potrivit dispozițiilor menționate, persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deținută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricții a libertății sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea. Reamintim că în dosarul aflat pe rolul Tribunalului București, în care inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a fost trimis în judecată, sub control judiciar, s-a constatat la data de 12 iunie că acesta nu se afla în țară (depășind limita teritorială fixată de judecător și nerespectând perioada pentru care a primit încuviințarea de a se afla în afara teritoriului României). Astfel, la solicitarea procurorilor DNA, instanța de judecată a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive. În acel dosar, inculpatul fusese trimis în judecată pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice și 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obținerea de foloase", precizează procurorii.

Astfel, la pronunțarea înlocuirii măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă, judecătorul de cameră preliminară a reținut, potrivit anchetatorilor, că președintele CJC a încălcat cu rea-credință obligațiile care îi revin și că a fugit în Statele Unite ale Americii pentru a se sustrage de la judecată, iar privarea de libertate este absolut necesară.

"Cu rea-credință"

Potrivit procurorilor DNA, și în celălalt dosar în care baronul de Constanța a fost trimis în judecată, respectiv pentru eschivarea de la finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilități și servicii de pază și încercarea de a evacua instituția din sediul pe care îl ocupa, judecătorul a constatat că și la acest moment există suspiciuni rezonabile prin care președintele CJC a fugit și se sustrage de răspunderea penală.

"În acest context, judecătorul delegat din cadrul Tribunalului București a formulat cerere de arestare provizorie, având în vedere propunerea de extrădare din data de 8 august emisă în dosarul Tri-bunalului București. Prin urmare, rezultă că judecarea inculpatului în cauza aflată pe rolul Tribunalului Constanța nu se va putea desfășura decât în condițiile existenței unui mandat de arestare distinct față de cel deja dispus, care să se raporteze la starea de fapt din dosarul trimis Tribunalului Constanța. Prezenta propunere de arestare preventivă a fost înaintată judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța", au conchis procurorii anticorupție. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2933 secunde