Problemele soldaților și gradaților profesioniști, în linie dreaptă spre rezolvare?

10980
Problemele soldaților și gradaților profesioniști, în linie dreaptă spre rezolvare? - fondligamilitari-1621623191.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Ligii Militarilor Profesioniști au semnalat responsabililor de la nivelul Ministerului Apărării Naționale, în repetate rânduri, problemele cu care se confruntă militarii din corpul soldaților și gradaților profesioniști. Recent, aceștia au avut o nouă rundă de discuții în care au fost anunțați de inițierea unui proiect de lege pentru modificarea cuantumului acordat militarilor din corpul SGP drept compensație lunară pentru chirie.

„La începutul lunii februarie, LMP a remis ministrului Apărării, Nicolae Ciucă, un memoriu prin care semnala problemele militarilor corpului SGP. Ca urmare a acestei intervenții, LMP a fost invitat ca partener de dialog, să poarte discuții cu secretarul de stat Marius Bălu. Discuțiile purtate de Liga Militarilor Profesioniști cu Ministerul Apărării Naționale au reliefat problemele ridicate de militarii SGP referitoare la stabilirea cuantumului și condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie, iar Marius Bălu a oferit asigurări solide că a fost inițiat un proiect de lege în acest sens. Avem încredere că inadvertențele din lege care au creat inconveniente militarilor din corpul SGP își vor găsi rezolvare cât de curând, așa cum figurează și în documentul oficial pe care LMP l-a primit ca răspuns la petiția inițiată la începutul lunii februarie a anului curent”, a arătat Dănuț Albu, președintele LMP.

Reamintim că reprezentanții LMP au semnalat, în repetate rânduri, în ultimii ani, discrepanțele apărute urmare a faptului că legislația tratează diferit soldații și gradații profesioniști față de ofițeri, solicitând existența unei legi unice. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3432 secunde