Prinși cu peștele-n mașină, s-au ales cu dosare penale

379
Prinși cu peștele-n mașină, s-au ales cu dosare penale - dosarepenalepeste-1501080757.jpg
Polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime, aflându-se în timpul serviciului, în zona Șantierului Naval Midia, au oprit pentru control un autoturism cu numere de Constanța. Cu această ocazie, au fost legitimate persoanele din mașină, una de 47 ani, din Constanța, fără ocupație, și o alta de 55 ani, din Mangalia, marinar pe o navă pescador.

Cei doi transportau cu autoturismul peste 50 kg de pește din specia calcan, fără documente de proveniență și transport.

Pe numele lor s-a întocmit dosar penal, pentru infracțiunea de deținere, transport sau comercializare fără documente legale a peștelui, iar cantitatea de produse a fost confiscată.

Tot din cauza peștelui s-au ales cu dosar penal și alți doi bărbați, ambii din comuna contănțeană Aliman, care, cu ajutorul unei plase de pescuit din nailon, fir monofilament, au sustras din balta Dunăreni mai multe kilograme de pește.

Plasa de pescuit a fost ridicată în vederea confiscării, iar peștele a fost predat administratorului bălții.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6426 secunde