Preşedintele unei asociaţii de fermieri din Constanţa, judecat pentru fraudă cu fonduri europene
378
Articole de la același autor
La un pas de tragedie. Fată atacată de rotweiller, în Valu lui Traian
30 Septembrie 2020
Doi bărbaţi, prinşi în flagrant delict, cu cannabis
30 Septembrie 2020
ALERTĂ COVID-19, la Constanța. Record absolut de infecții, în județ. 42 de cazuri noi, confirmate în 24 de ore
28 August 2020
VIDEO / ACCIDENT MORTAL cu trei victime în județul Constanța
19 Septembrie 2020
Un preşedinte al unei asociaţiei de fermieri este acuzat de procurori de fraudă cu fonduri europene. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, la data faptei președinte al unei asociații de fermieri, pentru săvârşirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în cursul anului 2015, inculpatul, în calitate de preşedintele al asociaţiei de fermieri, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) o cerere unică de plată la care a atașat mai multe documente și declarații false, inexacte sau incomplete în scopul de a obține în mod injust, în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, sume de bani din bugetul Uniunii Europene.
Printre actele respective amintim: centralizatorul privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deținute de către fiecare membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru, documente referitoare la menționarea unor efective de animale necorespunzătoare celor deținute de membrii asociației, etc.
„Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 462.559 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză. În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului”, au transmis reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 22 Septembrie 2020
Șeful Poliției Eforie, anchetat pentru luare de mită. Cât ar fi primit și la ce ar fi "închis ochii"
Miercuri, 02 Septembrie 2020
Sâmbătă, 03 Octombrie 2020
Vineri, 02 Octombrie 2020
Joi, 01 Octombrie 2020
Marţi, 29 Septembrie 2020
Vineri, 25 Septembrie 2020
Vineri, 25 Septembrie 2020
Miercuri, 23 Septembrie 2020
Joi, 03 Septembrie 2020