Premieră în istoria MAI. Conflict colectiv declanșat pentru drepturile polițiștilor

13652
Premieră în istoria MAI. Conflict colectiv declanșat pentru drepturile polițiștilor - premiera2-1482343534.jpg
Sindicatul Europol, prin Federația Publisind la care este afiliat, a solicitat Ministerului Afacerilor Interne negocierea Acordului colectiv pentru polițiști, având în vedere că acesta a expirat din data de 23 mai 2016. 


Conducerea MAI a ignorat numeroasele solicitări pentru începerea discuțiilor. Drept urmare, pentru prima dată în istoria MAI, o organizație sindicală a cerut declanșarea conflictului colectiv. După această decizie au fost reîncepute negocierile, însă nu în sensul dorit de sindicate. 


"Mașini de serviciu la dispoziția liderilor sindicali"
Acordul colectiv a fost negociat în anul 2013 și a avut valabilitate până în luna mai a anului 2016. În această perioadă au reînceput negocierile între Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual și IGPR. Din câte se pare, Acordul colectiv nu va mai exista, el fiind înlocuit de niște convenții, ce nu vor conține nici măcar prevederile minimale pe care trebuie să le conțină un Acord colectiv, susțin polițiștii. Mai mult decât atât, reprezentanții Sindicatului "Europol" susțin că în locul drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze polițiștii profită liderii sindicali. 


"Cei de la SNPPC, având probabil o obligație morală față de compromisuri și înțelegerea pe care au avut-o cu MAI, încearcă să deturneze atenția și să vină cu un surogat de acord, care reprezintă de fapt o convenție, o înțelegere, dar care produce efecte doar pentru membri sindicatelor semnatare. Practic nu produce niciun efect pentru că ceea ce se găsește în acord se regăsește în legi. Este o culegere de drepturi și obligații pe care le au polițiștii. În proiectul de acord sunt alocate ore pentru lideri, ore pentru ședințe sindicale, mașini de serviciu care să fie la dispoziția liderilor de sindicate ș.a.m.d.", ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sin-dicatului Polițiștilor Europeni "Europol". 


"Suntem într-un stadiu de negociere"
Unul dintre liderii sindicatului acuzat că "mimează negocierile" nu a dorit să ofere detalii, precizând că săptămâna viitoare va fi semnat acordul. 


De acest acord vor putea beneficia doar polițiștii înscriși în sindicate și nu toți oamenii legii, așa cum ar fi trebuit în mod normal. 


"Suntem într-un stadiu de negociere și nu pot să dau mai multe răspunsuri în momentul acesta. Sunt mai multe ipoteze de lucru, iar săptămâna viitoare vom avea o decizie finală. Nu este nimic clar momentan, fiecare parte și-a propus doleanțele în ceea ce privește raportul angajat-angajator și toate aspectele pe care le negociem. Soluția finală o vom avea săptămâna viitoare, când se pare că vom negocia și semna acel acord", a precizat, pentru "Cuget Liber", Dumitru Coarnă, vice-președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3379 secunde