Pregătirile pentru punerea în funcțiune a Spitalului Militar de pe stadionul "Portul", în linie dreaptă!

Miercuri, 15 Aprilie 2020
344


Reprezentanții Forțelor Navale anunță că pregătirile pentru avizarea și punerea în funcțiune a Sistemului Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) de la Constanța au intrat în linie dreaptă. La sfârșitul săptămânii trecute, s-au finalizat lucrările de operaționalizare a modulului (taberei) de carantinare. Corturile acestui modul au fost racordate la toate utilitățile, având capacitatea de a deservi 120 de persoane aflate în carantină sau izolare.


De asemenea, a început și operaționalizarea zonei de tratament. Tot la sfârșitul săptămânii trecute, au fost aduse un aparat modern de radiologie, care a fost pus în funcțiune, precum și un aparat nou de testare rapidă PCR. Lucrările de operaționalizare a zonei medicale continuă săptămâna aceasta, astfel încât facilitatea să fie gata în cel mai scurt timp pentru obținerea avizelor necesare.


Marți, 14 aprilie, facilitatea ridicată și operaționalizată din punct de vedere administrativ de Forțele Navale Române a fost predată către Spitalul Militar de Urgență "Dr. Alexandru Gafencu" din Constanța.


Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) de la Constanța are în compunere o zonă medicală cu 56 de paturi, dintre care 4 pentru Terapie Intensivă, și o zonă de carantinare cu 120 de paturi. În măsura în care situația o va impune, sistemul poate fi extins cu încă aproximativ 50 de paturi, care vor fi amplasate în sala de sport din incinta Stadionului Portul.




Pagina a fost generata in 0.2181 secunde