Pompierii militari, alături de copiii din centrele de plasament

90
1
Pompierii militari, alături de copiii din centrele de plasament - pompieriimilitari-1407422373.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea desfășoară, în cursul lunii august, la nivelul centrelor de plasament din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, o serie de activități ce au drept obiective informarea și educarea publică în domeniul situațiilor de urgență. Până în acest moment, s-au desfășurat asemenea activități la Cen-trul de Plasament "Micul Rotterdam" și "Antonio", unde au participat 68 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani, dar și 14 adulți, angajați ai centrelor de plasament.

În cadrul acestor întâlniri, pompierii militari le-au prezentat copiilor aspecte care privesc modul de acțiune și reacție în cazul producerii unei situații de urgență, fiindu-le înmânate materiale de informare preventivă, în vederea prevenirii producerii de evenimente negative, precum și menținerii unui grad ridicat de siguranță în rândul acestora.

Activitățile desfășurate se înscriu în seria acțiunilor de infor-mare preventivă derulate în cadrul campaniei "Vreau să previn!", cu scopul de a preveni manifestarea riscurilor care amenință viața și bunurile cetățenilor și creșterea nivelului de informare al acestora.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
4 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1843 secunde