Polițiștii, singurii din MAI fără salarii mărite. Sindicatele din Politie se acuză reciproc pentru esec

Vineri, 14 Iulie 2017
33682
Pentru prima dată în istoria Ministerului Afacerilor Interne, o anumită categorie din familia ocupațională este avantajată, în detrimentul celorlalte. Mai exact, după intrarea în vigoare a Legii 152 pentru aprobarea OUG 99, conducerea MAI a decis mărirea cu 15% a salariilor pentru militari aplicabilă jandarmilor, pompierilor, soldaților și a celorlalte categorii de personal militar din minister, cu excepția… polițiștilor.


"Au avut loc mai multe incidente între Coarnă și membrii comisiei" 


Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol, care a participat la negocierile pentru mărirea salariilor pentru întreg personalul MAI afirmă că de vină pentru această situație ar fi președintele sindicatului cu cea mai mare reprezentativitate din Poliție, și anume Dumitru Coarnă, șeful Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). 


"În Comisia de Muncă, unde au avut loc mai multe incidente între domnul Coarnă și cei din comisie, iar ca urmare a modului în care a pus problema, tot ce s-a negociat a picat pentru polițiști. În schimb, în același interval de timp, militarii au intrat la Dragnea, împreună cu Lia Olguța Vasilescu, și au beneficiat de această creștere pe legea de aprobare a Ordonanței de Guvern 99", ne-a precizat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol. 


Cosmin Andreica a mai adăugat că polițiștii ar fi beneficiat de mărirea salarială de 15% dacă Dumitru Coarnă renunța la orgoliul personal. "Ca și concluzie personală, probabil că dacă domnul Coarnă nu era în Camera Deputaților, la Comisia de Muncă, și nu existau acele incidente, care erau legate de orgoliul persoanelor, adică orgoliul deputaților și cel al lui Coarnă, mai mult ca sigur că această creștere ar fi fost operată în legea salarizării unitare pentru toate categoriile de personal din familia ocupațională ordine și siguranță publică", a mai adăugat Andreica. 


"Este o teorie falsă"


De cealaltă parte, Dumitru Coarnă spune că s-a ajuns într-o astfel de situație din cauza unor calcule greșite, la nivelul Ministerului Muncii. Concret, președintele SNPPC spune că reprezentanții ministerului au crezut că salariul de bază al polițiștilor este mai mare ca cel al militarilor. 


"Este o teorie falsă și cineva încearcă să inducă lumea în eroare. Problema de fond este că au fost făcute niște calcule greșite încă de la început. S-a creat senzația la nivel de ministerul muncii că polițiștii au salariul de bază mai mare ca cei din armată. Pe această logică au aplicat 15% la ceilalți din sistem, fără Poliție. Am încercat să le arăt că nu au dreptate și abia acum au înțeles și se încearcă o soluție să rezolvăm situația", ne-a explicat Dumitru Coarnă, președintele SNPPC. 


"Trebuiau să ridice lăbuța,să spună ce le trece prin capul gol"


Această situație se va rezolva cât de curând, ne asigură liderul sindical, care a programat o întâlnire cu prim-ministrul României, Mihai Tudose. În cadrul întâlnirii ce urmează a avea loc la mijlocul săptămânii viitoare, Dumitru Coarnă va încerca să-i explice prim-ministrului de ce și polițiștii trebuie să beneficieze de bani în plus la salariu. Totodată, președintele SNPPC a avut și un mesaj pentru contestatari. 


"Am discutat cu domnul prim-ministru, săptămâna viitoare voi fi la el cu soluția, am calcule făcute pe impact financiar, cu înscrisuri concrete din care rezultă că nu sunt diferențe salariale, urmând a găsi o soluție pentru a aplica și polițiștilor măririle cu 15%. Acești băieți care vorbesc acum, trebuiau să participe în Parlament, să-și spună punctul de vedere acolo, nu să fie lași și ipocriți. Trebuiau să ridice lăbuța și să spună ce le trece prin capul gol și sec. Au tăcut din două motive, de teamă și că nu știu carte, că îi cunosc", a conchis Coarnă. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2502 secunde