Polițiștii se revoltă: „Este ilegal! Cine a emis certificatele verzi COVID să le și verifice!”

1546

Articole de la același autor

Polițiștii constănțeni iau atitudine și atrag atenția că nu au competența necesară sau dotările pentru a verifica dacă cetățenii dețin certificate verzi. „Este ilegal! Cine le-a emis, să le și verifice!”, se atrage atenția într-o scrisoare deschisă transmisă ministrului Lucian Bode, în numele a 1.250 de polițiști constănțeni, în activitate sau pensionari.



Autoritățile au aprobat obligativitatea prezentării certificatului verde COVID pentru accesul în diverse spații sau activități economice, în localitățile unde rata de incidență depășește 3 la mia de locuitori, dar este mai mică sau egală cu 6 la mia de locuitori. Astfel, certificatul verde este cerut pentru accesul în cinematografe, evenimente sportive, evenimente private în spații închise, spectacole, concerte sau festivaluri publice etc. Existența certificatului verde este verificată de organizatori, printr-o aplicație mobilă de verificare, dar și de către polițiști. Dar decizia autorităților a stârnii vii reacții din partea oamenilor legii, care subliniază că nu au nici prerogativele legale pentru aceste verificări, nici pregătirea medicală necesară.

Într-o scrisoare deschisă transmisă ministrului Afacerilor Interne de către comisarul șef Vasile Zelca, șeful Biroului Constanța al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, în numele a 1.250 de polițiști, în activitate și la pensie, sunt expuse motivele pentru care trebuie regândită decizia privind „arucarea” polițiștilor în prima linie în această „luptă”.

„Din punctul nostru de vedere este ilegal ca polițiștii să verifice dacă cetățenii participanți la un eveniment au sau nu au certificat verde. Este ilegal pentru că: nu avem competențe în medicină, nu avem cunoștințe minime medicale, nu avem infrastructură care să ne permită verificări în timp real asupra veridicității unui certificat verde, nu avem dotarea necesară care să ne ajute să facem aceste verificări, nu avem competența materială pe linia controalelor pe linia sănătății publice, nu mai vrem să fim «cei buni la toate». Verificarea certificatului verde nu intră în atribuțiile noastre. În fișa postului polițistului nu scrie că are competența/ sarcina/obligația de a verifica existența/valabilitatea certificatului verde sau atribuții/sarcini pe linie medicală. De asemenea, în legea 218/2002 nu exista asemenea atribuții. Doar la art 26, pct. 27 specifică, citez: «acordă sprijin, potrivit legii, autorităților administrației publice centrale și locale în vederea desfășurării activității acestora». Atenție, acordă sprijin. De aceea, credem cu tărie că verificarea certificatului verde revine altui minister, în niciun caz Poliției, M.A.I.-ului”, se precizează în scrisoarea deschisă.

„Cine le-a emis să le și verifice”, au mai subliniat polițiștii. „Avem semnale, există înregistrări efectuate la intervenții din care rezultă fără nici un dubiu că populația, patronii de localuri țintesc deja Poliția și o tratează ca pe o structura represivă a statului împotriva celor care ar trebui sa fie beneficiarii serviciilor noastre. Încrederea populației în noi este pe un trend descendent în urma aplicării sancțiunilor contravenționale pe timpul stării de urgență, sancțiuni stabilite ca neconstituționale de către CCR. Lăsați-ne să ne facem treaba noastră, nu a altora, și așa suntem într-un grav deficit de personal!”, a mai arătat Vasile Zelca.

Certificatele verzi ar trebui verificate de cei cu calitate de operatori de date cu caracter personal

Părerea polițiștilor constănțeni de la SNPPC este împărtășită și de colegii din țară, din alte structuri sindicale.

„Marea problemă referitoare la modalitatea de utilizare a aplicației lansate de Serviciul de Telecomunicații Speciale este reprezentată de faptul că polițiștii nu au în dotare telefoane mobile sau tablete cu sistem de operare android, iar ospătarii, barmanii sau administratorii diverselor spații în care se desfășoară evenimente private nu au calitate de operatori de date cu caracter personal. Mai mult decât atât, conform legislației în vigoare, polițiștii nu vor putea să verifice certificatele digitale ale cetățenilor care se află în incinta unor terase, restaurante ori a unor instituții publice sau private în cadrul cărora sunt organizate diverse evenimente sportive sau cultural-artistice, deoarece orice persoană are obligația de a prezenta documentele care să-i ateste situația epidemiologică doar angajaților acestor unități pentru a le fi permis accesul în interior.

Cu toate că premierul Florin Cîțu declară că măsura implementării obligației de prezentare a certificatelor digitale privind COVID-19 este bună, constatăm faptul că avem de a face cu declarații pur populiste atâta timp cât un astfel de document poate fi folosit de orice persoană pentru a intra într-un restaurant sau pentru a participa la un spectacol, spre exemplu, fără a avea obligația prezentării inclusiv a actului de identitate pentru a se putea stabili efectiv dacă acesta este deținătorul de drept al certificatului care îi atestă situația epidemiologică, întrucât și în această situație doar operatorii de date cu caracter personal pot gestiona, prelucra sau stoca datele de identitate ale cetățenilor”, au arătat reprezentanții Europol.

Mai trebuie peste 8.000 de device-uri

Pe de altă parte, Poliția Română a anunțat deja că dotarea polițiștilor cu dispozitivele necesare pentru verificarea certificatelor COVID (telefoane sau tablete cu sistem android) nu va fi problemă. În acest moment, la nivelul instituției sunt 3.174 de device-uri și mai sunt necesare 8.333 de astfel de aparate. „În acest sens, s-au demarat deja procedurile de dotare a polițiștilor cu aceste device-uri, astfel încât aceștia să pună în executare măsurile legale incidente”, se arată într-un comunicat al Poliției Române. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4397 secunde