Polițiștii locali, pe urmele câinilor fără botniță

391
Polițiștii locali, pe urmele câinilor fără botniță - politistiilocali-1549559322.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii locali au identificat în cursul acestei săptămâni, în cartierul CET, doi câini de talie mare din rasa Cane Corso și American Staffordshire Terrier, care nu aveau botniță, fapt pentru care s-a luat măsura sancționării contravenționale a proprietarilor cu amendă în valoare de 1.500 lei.

Pe această cale, oamenii legii atrag atenția constănțenilor că nerespectarea obligațiilor legale privind deținerea unui animal de companie și plimbatul câinelui fără lesă și/ sau botniță pe drumurile publice, în parcuri și alte spații/locuri publice, chiar și însoțit de stăpân, cu excepția locurilor special amenajate, poate atrage răspunderea contravențională a însoțitorului animalului de companie cu amendă. Precizăm că activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă li se recomandă tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0531 secunde