X
X
Mai multe ştiri online:

Polițiștii își strigă supărarea: "Este o bătaie de joc, suntem folosiți ca mingi de ping-pong!"

Ştire online publicată Miercuri, 12 August 2020. Autor: Florentina BOZÎNTAN
Polițiștii sunt în prima linie în lupta împotriva răspândirii COVID-19, dar ei nu primesc stimulent de risc, așa cum se întâmplă în cazul cadrelor medicale, angajaților direcțiilor de sănătate publică și a prefecturilor. "Se ignoră aportul covârșitor pe care îl au polițiștii în timpul pandemiei", atrag atenția reprezentanții Sindicatului Europol.

Din prima zi în care s-a declarat starea de urgență și până în prezent, polițiștii au fost în prima linie, în demersurile făcute pentru a limita răspândirea noului coronavirus. De la mic la mare, indiferent de serviciul din care fac parte, polițiștii au fost scoși în stradă, pentru a asigura un număr suficient de oameni care să supravegheze respectarea restricțiilor impuse de starea de urgență. De când a început sezonul estival, pe lângă măsurile impuse de pandemie, au în responsabilitate și supravegherea litoralului.

Așa se face că, pentru a acoperi necesarul de oameni – se impune să reamintim că în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța este un deficit de aproximativ 20% la capitolul personal, deficit constatat și de noul șef al instituției, comisarul șef Constantin Glugă – polițiști din toate localitățile sunt repartizați, prin rotație, în stațiunile de pe litoral. "Au fost detașați oameni din țară, dar chiar și așa, nu se acoperă necesarul de pe litoral. Drept pentru care sunt repartizați subofițeri de la unitățile din județ care fac ture și prin stațiuni. Apar și situații neplăcute, când polițiștii sunt chemați de acasă, pentru că nu se fac planificările cum trebuie. De exemplu, au fost cazuri când polițiștii au ieșit din tură la ora 16.00, au ajuns acasă, iar la 20.00 au fost chemați înapoi pentru a merge în patrulare prin stațiuni. Sunt oameni care toată ziua își fac datoria la unitatea lor, iar seara merg prin mulțimea de turiști de prin stațiuni, pentru ca a doua zi să se întoarcă în structurile lor, la familiile lor. Se expun unor riscuri", ne-au semnalat surse din rândul polițiștilor constănțeni.

"Noi de ce nu primim stimulent de risc?"

Cu toate acestea, cu toate că lucrează la foc continuu de aproape jumătate de an, nici polițiștii, nici polițiștii de frontieră și nici jandarmii nu se regăsesc pe lista categoriilor de personal care primesc stimulent de risc.

"Încă din luna aprilie am solicitat Ministerului Afacerilor Interne ca polițiștii să beneficieze de aceleași drepturi stabilite personalului medical, respectiv acordarea stimulentului de risc, în cuantum de 2.500 de lei. În luna respectivă, ministrul Marcel Vela susținea pe pagina personală de Facebook că se face o analiză și că se preocupă pentru a primi stimulent de risc pompierii, polițiștii, polițiștii de frontieră, jandarmii. Pe 7 august, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern a fost proiectul de ordonanță de urgență ce a avut ca scop acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 40% din salariul de bază pentru comitetul director din cadrul DSP-urilor și 30% pentru funcționarii publici care desfășoară activități în domeniul controlului în sănătatea publică. Totodată, se urmărește acordarea unui spor de 30% din salariul de bază, pe perioada stării de alertă, personalului instituțiilor prefectului", a arătat Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol. "Propunerea a fost fundamentată pe faptul că acordarea sporului va crește nivelul de responsabilitate și gradul de implicare a instituțiilor. Culmea, prin această fundamentare, Guvernul ignoră aportul covârșitor pe care îl au polițiștii în vremea pandemiei, în condițiile în care aceștia au fost la fel de expuși precum angajații DSP-urilor. Polițiștii nu au primit nimic, deși atât în perioada stării de urgență, cât și în starea de alertă, sunt în prima linie. Ei sunt cei care merg la domicilii să verifice dacă se respectă regulile izolării, ei sunt cei care intervin în depistarea și identificarea persoanelor care nu respectă izolarea sau carantinarea. Am solicitat Guvernului să revină asupra textului OUG și să includă și polițiștii ca beneficiari ai sporului. Este inacceptabilă bătaia de joc la adresa polițiștilor, care sunt folosiți pe post de mingi de ping-pong în această perioadă și care nu reprezintă o prioritate", a mai subliniat liderul sindical Cosmin Andreica.

Precizăm că, în acest moment, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne sunt aproximativ 1.000 de angajați confirmați cu COVID 19. La nivelul IPJ Constanța au fost trei polițiști confirmați cu noul coronavirus, iar în rândul jandarmilor, o persoană; în același timp, la nivelul ISU Dobrogea sunt mai mulți angajați confirmați cu COVID, în ultimele luni, iar un pompier a decedat. 



Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.3919 secunde