Polițiștii constănțeni au depistat un infractor dat în urmărire internațională

210
Polițiștii constănțeni au depistat  un infractor dat în urmărire internațională - politistii-1528212295.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de șantaj, furt calificat, trafic de migranți, fals în declarații și efectuarea de operațiuni financiare în scop fraudulos, fapte comise în Italia.

Agenții Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța l-au preluat, în urmă cu două zile, de la polițiștii Secției 1 Poliție pe bărbatul de 44 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autoritățile italiene.

Cel în cauză a fost dat în urmărire internațională pentru comiterea a cinci infracțiuni de șantaj, furt calificat, trafic de migranți, fals în declarații și efectuarea de operațiuni financiare în scop fraudulos, fapte comise în Italia.

Pentru depistarea acestuia, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Inspectoratul General al Poliției Române.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a emis ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4734 secunde