Poliţiştii, alături de elevi la începutul anului şcolar

208
Poliţiştii, alături de elevi la începutul anului şcolar - politistiialaturi-1631531304.jpg

Articole de la același autor

Polițiști constănțeni, alături de jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali, vor acționa în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din județul Constanța, pentru un început în siguranță al noului an școlar.

“Deoarece siguranţa în şcoli constituie o prioritate și ne dorim ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestră ale Poliţiei, inclusiv traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și pleca de la școală”, precizează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Astfel, polițiștii biroului de siguranță școlară se vor deplasa la sediul unităților de învățământ preuniversitar, în vederea relaționării cu conducerea acestora şi cu cadrele didactice responsabile de gestionarea fenomenului de violență școlară și bullying, respectiv cu consilierii educativi, în scopul identificării elevilor aflați în situații de risc sau vulnerabili.

De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, la orele la care copiii vin și pleacă de la unitățile de învătământ.

La nivel național, polițiștii intensifică activitățile de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi, din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice, asigurării de răspundere civilă obligatorie și respectării normelor de protecție privind răspândirea virusului Covid-19.

Totodată, sunt controlate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative.

Acestea sunt orientate cu precădere către prezentarea unor modalități de soluționare non-agresivă a conflictelor, precum şi a unor noțiuni juridice privind răspunderea penală şi consecințele comiterii unor fapte antisociale, concomitent cu promovarea tipologiilor comportamentale bazate pe respectarea regulilor de conviețuire socială.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.368 secunde