POLIȚIA face precizări privind SANCȚIONAREA ENORIAȘILOR de la BISERICA „SF. ECATERINA”

Joi, 26 Noiembrie 2020
751
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au făcut, joi, 26 noiembrie, declarații de presă cu privire la incidentul petrecut miercuri, 25 noiembrie, într-o biserică din cartierul constănțean Tomis Plus. Reamintim că, miercuri dimineață, zeci de persoane au participat la o slujbă oficiată în incinta Bisericii „Sf. Ecaterina” din municipiul Constanța, încălcând legea. 39 de enoriași au primit avertismente și sancțiuni contravenționale, o parte dintre ei acuzând că au fost bruscați și scoși cu forța din biserică. 


Referitor la cele întâmplate, Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța, a declarat: „Trecem printr-o perioadă dificilă, în care cu toții, cetățeni și forte de ordine deopotrivă, trebuie mai mult ca niciodată să formăm o singură echipă în lupta împotriva acestui nou tip de virus. Toate activitățile desfășurate de IPJ Constanța, IJJ Constanța și celelalte instituții abilitate de control au ca rol de a proteja cetățenii, de a ne proteja pe noi, părinții, bunicii, copii. Din păcate cu toate eforturile depuse de medici și autorități nu toți au câștigat lupta cu viața. Se apropie sărbătorile de iarnă și dacă respectăm măsurile le putem petrece sănătoși, acasă. Nu sunt cuvinte mari, aceasta este realitatea și fiecare dintre noi poate contribui la acest scop comun, prin respectarea măsurilor.


Nimeni nu își dorește sancționarea oamenilor. Scopul nostru este acela de a-i face să conștientizeze riscurile și pericolele la care se expun dacă nu respectă măsurile. conștientizarea măsurilor și importanța.
Referitor la cele întâmplate miercuri dimineață, vă comunicăm faptul că la ora 9.30, polițiștii Secției 2 au fost sesizați prin Telverde cu privire la faptul că într-o biserică din Tomis Plus are loc o slujbă religioasă cu participarea a numeroase persoane și în interiorul bisericii.
La fața locului a fost direcționată o patrulă de poliție de la Secția 2, iar ulterior, din cauza numărului mare de participanți, au fost suplimentate forțele: o patrulă mixtă de la Secția 1, formată dintr-un polițist și un jandarm, patrulă poliție de la Secția 2 și un echipaj de intervenție de la IJJ constanța. Pentru gestionarea și coordonarea activităților au fost prezenți șeful Secției 2 poliție și adjunctul Secției 2, pe linie de ordine publică. 


Având în vedere sesizarea Telverde de nerespectarea normelor legale referitoare la prevenirea și limitarea răspândirii Covid 19, polițiștii au pătruns în incinta pentru evaluarea situației constatând că erau aproximativ 60 de persoane, printre care și minori. Subliniez că la vederea colegilor mei, o parte dintre persoane au părăsit incinta bisericii din propria inițiativă. Echipajele care s-au deplasat la sesizare au luat legătura cu reprezentanții bisericii cărora le-au pus în vedere prevederile legale. După ce forțele de ordine au arătat că slujba oficiată la interior reprezintă o încălcare a legislației și un pericol privind sănătatea publică, un reprezentant al Bisericii a manifestat o atitudine ofensivă, refuzând să colaboreze cu forțele de ordine. Polițiștii i-au îndemnat pe reprezentanții Bisericii să oficieze slujba în afara lăcașului. Acesta a refuzat în continuare să colaboreze, continuând slujba în interior. Concomitent, polițiștii i-au îndemnat pe oameni afară, care s-au conformat, în același timp fiind legitimați de forțele de ordine. 


Subliniez, nu este scopul nostru să dăm amenzi. Din aproximativ  60 de persoane depistate, 30 au primit avertismente scrise, iar 9 sancțiuni contravenționale, în cuantumul minim de 500 de lei”. 


La rândul său, lt. col. Răzvan Ivan, purtătorul de cuvânt al IJJ Constanța, a subliniat: „Nu suntem în tabere diferite, suntem în aceeași echipă. Scopul acțiunilor noastre nu este de a aplica sancțiuni contravenționale, ci de a face prevenție. Facem apel la înțelegere și rațiune, aceste măsuri de restricții au rolul de a ajuta să câștigăm lupta cu noul coronavirus. Vă rugăm să vă protejați sănătatea!”.


Mai mulți enoriași și-au exprimat intenția în mediul online de a participa, pe 30 noiembrie, la un pelerinaj la Mănăstirea „Sf. Andrei”, în ciuda faptului că instanța de judecată a respins solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a face o excepție și a ridica restricțiile pentru sărbătorirea Sfântului Andrei. Referitor la aceste aspecte, reprezentantul IPJ Constanța a precizat: „Pe 30 noiembrie vom fi prezenți la datorie, vom fi prezenți și în zona Mănăstirii Sfântului Andrei, pentru a urmări dacă se respectă măsurile. Nu considerăm că se va forma o aglomerare mare de persoane, căci este cunoscut faptul că la aceste manifestări religioase pot participa numai oamenii din localitatea respectivă, din Ion Corvin, cu respectarea distanțării sociale și a celorlalte măsuri. Cei din afara localității nu au voie să participe la aceste manifestări. Suntem încrezători în puterea și capacitatea noastră de reacție, vom suplimenta dacă este necesar numărul de efective astfel încât activitățile să se desfășoare liniștit, cu participarea strict a persoanelor care au voie să fie acolo”. 


Pagina a fost generata in 0.2795 secunde