Poliția face curățenie în piața Griviței

801

Articole de la același autor

Fieful bișnițarilor și hoților din buzunare. Astfel este considerată, de ani buni, piața Griviței. Polițiștii le-au pus gând rău și, în ultimele zile, au organizat razii în zonă. Zeci de persoane au fost duse la secție și marfă de mii de lei a fost confiscată. 


Tarabe improvizate din cutii, puse pe trotuar și marfă scoasă la vânzare fără acte de proveniență; mizerie, gălăgie și indivizi dubioși, pe care-i ocolești pe cât posibil. Așa este, de ani buni, piața Griviței, situată în centrul municipiului Constanța. Nu degeaba zona are renumele de a fi una dintre cele "rău famate" din reședința de județ! 


Pentru a le veni de hac personajelor certate cu legea, care-și fac veacul prin zonă, polițiștii au organizat, în ultima perioadă, mai multe razii. Ba chiar, pentru a-i prinde în flagrant pe cei care pun în vânzare marfă fără acte de proveniență, oamenii legii au descins în piață în civil. Așa au procedat și cu ocazia ultimei descinderi, de la în-ceputul acestei săptămâni. Fără să stea prea mult la discuții, polițiștii au coborât din dubițe și le-au cerut bișnițarilor și celor surprinși că vindeau bunuri pe trotuar, pe tarabe improvizate, să-i urmeze la Secția 3 Poliție. În acest mod au fost duse la secție aproximativ 30 de persoane, iar în urma verificărilor au fost aplicate opt sancțiuni contra-venționale, valoarea totală fiind de 2.500 de lei. De asemenea, au fost confis-cate bunuri de peste 3.600 de lei. 


De exemplu, printre cei conduși la secție și amendați au fost și co-mercianții ambulanți care vindeau, pe trotuar, oale, cratițe, papuci și haine. "Marfa, pentru care nu aveau acte de proveniență, a fost confiscată, iar comercianții amendați cu câte 50 de lei", a precizat Bogdan Păduraru, purtător de cuvânt al Poliției Constanța. 


Astfel de acțiuni vor continua și în zilele următoare. Și, pentru a se asigura că indivizii cu activități dubioase din zonă vor fi luați prin surprindere, polițiștii vor continua să descindă în piață îmbrăcați în civil. 


În altă ordine de idei, oamenii legii le recomandă constănțenilor să nu achiziționeze produse de la astfel de persoane. "Le recomandăm constănțenilor să nu achiziționeze produse de la acești comercianți, căci bunurile nu au acte de proveniență, iar pe de altă parte în acest mod se încurajează comiterea de infracțiuni", a afirmat Bogdan Păduraru. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4273 secunde