Peste 3.000 de mineri în grevă! Astăzi este întâlnirea cu reprezentanții Guvernului

135
Peste 3.000 de mineri în grevă! Astăzi este întâlnirea cu reprezentanții Guvernului - minerprotestand465x390-1547452477.jpg
Greva spontană începută vineri seară la Cariera Jilț Nord a Complexului Energetic Oltenia a cuprins aproape toate minele din Gorj ale companiei. Astfel, peste 3.000 de mineri refuză să lucreze până când nu le vor fi soluționate revendicările. Aceștia își doresc salarii mai mari, vouchere de vacanță, dar și angajări în sectorul de producție al gigantului energetic."Vom plăti salariile luni. Salariile pentru luna decembrie, care vor cuprinde și economia la fondul de salarii, așa cum am convenit cu sindicatele", a declarat Sorin Olaru, directorul Direcției de Resurse Umane din cadrul CEO, la Tele3.


Luni dimineața, muncitorii de la Pinoasa, Lupoaia, Peșteana și Roșia s-au solidarizat cu cei de la Jilț, Roșiuța, Motru și Tismana.

Liderii sindicali se vor întâlni azi la Ministerul Energiei cu reprezentanții Guvernului, pentru a detensiona situația. Discuțiile vor viza majorarea fondului de salarii și acordarea de vouchere de vacanță.

Minerii sunt nemulțumiți de această soluție și cer venirea ministrului Energiei Anton Anton în cariere, pentru a vedea condițiile în care muncesc.

Între timp, Complexul Energetic Oltenia a anunțat că va plăti salariile pe luna decembrie și că vor redistribui încă 100 de lei pentru fiecare angaja din banii rămași necheltuiți din fondul de salarii din 2018.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3302 secunde