Pedepse mai dure în Codul Rutier, pentru vitezomani și cei care șicanează în trafic

956

Articole de la același autor

Autoritățile vor să înăsprească sancțiunile prevăzute de Codul Rutier. Este avută în vedere introducerea unor noi sancțiuni pentru șoferii care depășesc viteza legală cu peste 70 km/h, pentru cei care șicanează în trafic, circulă pe contrasens pe autostradă sau continuă să încalce regulile rutiere, și după ce au rămas fără permis. Deocamdată, proiectul este supus dezbaterii publice.

Autoritățile au în plan înăsprirea legislației rutiere, astfel încât participanții la trafic care încalcă regulile să rămână fără permisele auto pentru o perioadă mai lungă decât 90 de zile – de altfel, mai mulți polițiști au atras atenția, în repetate rânduri, asupra faptului că această măsură nu mai sperie pe nimeni! – dar și să îi usture mai tare la buzunar. Drept pentru care, joi, 18 noiembrie, Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică, pentru o perioadă de zece zile, proiectul Ordonanței de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Codul Rutier).

Reprezentanții M.A.I. au susținut necesitatea introducerii modificărilor propuse făcând referire la ziua de 16 iulie 2021, când pe Autostrada Soarelui A2 București – Constanța au avut loc nu mai puțin de 15 accidente rutiere, soldate cu zeci de răniți; după incidente, mai mulți șoferi au folosit banda de urgență și au circulat pe contrasens, din dorința de a scăpa de ambuteiaje. Printre cei vizați de modificări sunt vitezomanii, cei care șicanează în trafic, cei care efectuează depășiri periculoase, nu respectă regulile privind prioritatea sau cele de la trecerea la nivel cu calea ferată.





Vitezomanii, trași pe dreapta pentru 120 de zile

Numărul accidentelor soldate cu victime omenești, produse la fondul vitezei excesive, a fost în creștere în ultimii ani. „Statistica primelor 9 luni ale anilor 2019, 2020 și 2021 relevă o creștere de la an la an a încălcărilor limitei legale de viteză cu peste 50km/h. Astfel, în primele 9 luni ale anului 2019 au fost constatate 49.570 de încălcări ale limitei legale de viteză cu peste 50km/h, în primele 7 luni ale anului 2020, 61029, iar în aceeași perioadă a anului 2021, 67719. În ceea ce privește numărul accidentelor grave care au avut drept cauză principală a producerii nerespectarea limitei legale de viteză, în primele 9 luni ale anilor 2019, 2020 și 2021, statistica relevă o scădere a acestora, dată fiind și scăderea fluxului de circulație a persoanelor în contextul epidemiologic începând cu luna martie a anului 2020 până în prezent, însă se evidențiază o creștere a consecințelor grave ale acestora. Astfel, numărul persoanelor decedate în primele 9 luni ale anului 2021 a fost de 253, cu 6 mai mare față de aceeași perioadă a anului 2020 și cu 12 mai mare față de aceeași perioadă a anului 2019”, au arătat autoritățile. Ba mai mult, polițiștii rutieri constată că tot mai mulți șoferi depășesc viteza legală cu mai mult de 50 km/h. Drept pentru care, una dintre principalele modificări vizate a fi aduse Codului Rutier constă în introducerea unei noi sancțiuni pentru cei care depășesc viteza legală cu peste 70 km/h.

„Lipsa unei gradualități în aplicarea sancțiunii actuale de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul depășirii cu peste 50 km/h a limitei legale de viteză încurajează conducerea autovehiculelor cu o viteză mult peste 50 km/h față de limita legală. Astfel, prin proiect se propune reglementarea unui nou prag de viteză, respectiv pragul de peste 70 km/h față de limita legală, pentru depășirea căruia se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile”, au arătat reprezentanții ministerului de resort.

„Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul ori de tractor agricol sau forestier a următoarelor fapte: a) depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”, se stipulează în proiectul legislativ.



Amendă de până la 2.900 de lei pentru șicanarea în trafic 


În prezent, deși șoferii reclamă la Poliția Rutieră comportamentul agresiv al unor participanți la trafic, iar în mediul online au tot apărut filmări cu indivizi care șicanează în trafic, astfel de fapte nu sunt pedepsite într-adevăr. Situația urmează să se schimbe! 


„Pentru combaterea acestui fenomen tot mai des întâlnit pe drumurile publice, este necesară definirea comportamentului agresiv, precum și introducerea sancțiunilor corelative adoptării acestui comportament”, au arătat reprezentanții M.A.I.

„Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre: deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens; întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor; pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare; circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, de natură a intimida conducătorul acestuia; folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație; (...) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia; conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public”, sunt câteva dintre comportamentele agresive stipulate în proiect. Astfel de șicanări vor fi pedepsite cu amenzi prevăzute în clasa a IV-a de sancțiuni, între 1.305 și 2.900 de lei.





Mergi pe banda de urgență pe autostradă? Lasă permisul la Rutieră!

Sancțiuni mai dure vor fi și pentru cei care încalcă normele rutiere pe autostradă, mai precis pentru cei care folosesc banda de urgență sau circulă pe contrasens. „Pe lângă amendă, aceștia vor rămâne și fără permis. „Este necesară reglementarea într-o clasă superioară de sancțiuni a faptei de a circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgență a autostrăzii, respectiv introducerea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile, precum și de a circula în sens contrar direcției de mers pe calea unidirecțională”, arată autoritățile.

Mai mult, în proiect se mai arată că în cazul în care prin încălcarea regulilor de circulație privind circulația pe sens opus, conducerea sub influența băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să se majoreze cu 30 de zile.

Alte modificări cuprinse în proiectul de modificare a Codului Rutier au fost prezentate anterior în „Cuget Liber”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5276 secunde