Asta da minune!

Pe 1 decembrie se va circula pe toate benzile Podului Agigea! Lucrările vor continua și la anul

28116
3

Articole de la același autor

Vești bune pentru șoferi, după mulți ani de "suferință". Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat faptul că au fost înlocuite ultimele două hobane, iar lucrările sunt în graphic. Asta înseamnă că Podul Agigea va fi deschis circulației la data anunțată, 1 decembrie. Totuși, lucrările vor continua și la anul, până la începutul lunii mai.

Potrivit reprezentanților CNAIR, traficul urmează a fi redeschis în condiții normale, pe două benzi, în condiții de siguranță. După deschiderea circulației, lucrările de întreținere vor continua până la data de 30 aprilie.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat faptul că antreprenorul a finalizat de înlocuit cele două hobane. În prezent se lucrează la tensionarea ultimelor două rânduri din hobana A6. Potrivit reprezentanților CNAIR, lucrările se desfășoară conform programului, iar traficul pe Podul Agigea ar urma să se deschidă la termenul stabilit, 1 decembrie.

"Din câte am înțeles de la colegii mei, stadiul lucrărilor este unul destul de avansat și constructorul finalizează ceea ce a început. Așa cum am promis, lucrările de înlocuire a hobanelor se vor finaliza la termen", au declarat pentru "Cuget Liber", reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Antreprenorul a ridicat suspendarea lucrărilor în data de 5 septembrie, ca urmare a efectuării datoriilor restante de către Beneficiar. Începând cu data de 12 sep-tembrie și până la 30 noiembrie 2016, podul este închis total traficului în vederea finalizării lucrărilor de înlocuire a hobanelor. Valoarea contractului este de 66 milioane lei, fără TVA. Lucrările au început la data de 2 februarie 2011 și au fost realizate în proporție de 72%. Firma Louis Berger Group Inc este proiectantul și consultantul, constructorul fiind firma Bilfinger Baugesellschaft Mbh.

Până la deschiderea traficului pe Podul Agigea, șoferii sunt sfătuiți să păstreze ruta ocolitoare Nod rutier A4 (intersecție cu DN 39), Agigea - A4 (intrare port Constanța Sud) - Podul Nou (Apolodor) peste Canalul Dunăre Marea Neagră - Bretea acces la DN 39 (Eforie Nord - Agigea) - DN 38 (Agigea - Negru Vodă) și retur.

Deși autoritățile s-au așteptat ca traficul închis de pe Podul Agigea să fie preluat cu succes de noul pod, situația nu a fost pe placul șoferilor, care au fost nevoiți să parcurgă distanța dintre Agigea și Eforie chiar și în 30 de minute. Traficul se bloca în multe momente și din cauza celor care nu cunoșteau zona și nici nu erau ajutați cu pa-nouri informative, care ulterior au fost mon-tate de CNAIR, după solicitări ale șoferilor.

Comentează știrea

citizen
18 noiembrie 2016
totul se misca foarte incet!

in primele doua saptamani, din 12 septembrie in 26 septembrie, nu s-a miscat nimic la podul Agigea!... de fapt, din 2011, de cand s-a luat lucrarea, au fost multe perioade in care se lucra incet, putin si chiar deloc !! apoi, ruta ocolitoare se blocheaza in principal pentru ca sunt portiuni pe care se circula pe o singura banda si din cauza intersectiei cu intrarea in Agigea, de dupa noul pod!... nu din pricina celor ce nu stiau drumul !... fac naveta si stiu ce spun!... am stat si cate 45 minute intre Agigea si Eforie!!... nu mai vorbesc de nesimtiti care depasesc pe dreapta, dupa pod, sa se bage inaintea randului!... Politia ce face?... ii lasa sa fie NESIMTITI !... si sa traiasca sarmanii cu gandul ca sunt smecheri!... ca iar i-au prostit pe cei educati si cu bun simt!

Dny
18 noiembrie 2016
Podul Agigea

Nu a durat construcția cât durează reparația.. De 3 x rușine Când a zis ce a zis Nicușor Ceaușescu nu la luat nimeni în seamă

Andrei
18 noiembrie 2016
Podul de la Agigea

Nu a-ti luat exemplu de la Turci sa vedeti ce a construit peste mare de curiozitate tot in acesti ani cand noi ne casnim sa facem un pod peste canal nu va spun cate ca sa va interesati de curiozitate,ca noi romani suntem cei mai destepti si smecheri din lume.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.765 secunde