Pantofi sport ascunși în bagaje, confiscați de Garda de Coastă

Miercuri, 17 Februarie 2021, 20:29
186
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autocar sosit din Turcia, articole de încălțăminte sport în valoare de peste 28.000 lei, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Marți, 16 februarie, polițiștii de frontieră au găsit în bagajele unui pasager din autocar, un cetățean turc de 59 de ani, 188 articole de încălțăminte sport, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Persoana în cauză a declarat că a achiziționat articolele din Turcia, fără a deține documente de proveniență pentru bunurile transportate. Produsele, în valoare de aproximativ 28.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. 



Pagina a fost generata in 0.4358 secunde