Ochelari care simulează efectele drogurilor, folosiți de Agenția Antidrog

183
Ochelari care simulează efectele drogurilor, folosiți de Agenția Antidrog - ochelaridrogurisursavice-1583183621.jpg

Articole de la același autor

Agenția Națională Antidrog a achiziționat 144 de perechi de ochelari care simulează efectele consumului de alcool și droguri, care vor fi folosiți în acțiunile preventive în rândul tinerilor și adulților, în scopul prevenirii consumului de substanțe psihotrope. 
Este vorba despre trei tipuri de ochelari - unii care induc efectele consumului de alcool, unii care simulează efectele consumului de alcool noaptea și cei care induc efectele consumului de droguri - iar specialiștii îi vor folosiți pentru a aborda teme precum "Petreceri cu alcool și droguri" sau "Întoarcerea acasă de la o petrecere". Prin aceste acțiuni, tinerii vor experimenta, cu ajutorul acestor ochelari, riscurile la care se expun după ce consumă alcool sau droguri. 


Prin intermediul utilizării acestor ochelari, pot fi experimentate deteriorări ale stării fizice, reducerea vigilenței și a posibilității de reacție, înrăutățirea coordonării mișcărilor corpului, dezorientarea în spațiu, modificarea culorilor, vederea dublă, aprecierea greșită a distanțelor, confuzia, nesiguranța și senzația de pierdere a controlului. 


"La prima privire prin ochelari, unii participanți la exercițiu se vor îndoi că va fi creată o impresie realistă de intoxicare. Ceea ce vor vedea nu va corespunde cu experiența proprie, reală, de intoxicare cu droguri. Aceste îndoieli sunt îndreptățite întrucât consumul de alcool și/sau droguri cauzează o scădere a performanței tuturor zonelor cerebrale, cu consecințe profunde asupra performanțelor psihice si fizice. Ochelarii pentru imitarea stării de intoxicare pot simula, printr-o iritare optică puternică, doar câteva aspecte ale experienței complexe de intoxicare cu alcool sau droguri", au arătat reprezentanții ANA.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5799 secunde