Oamenii legii au intensificat controalele. Constănţenii forţează carantina

Duminică, 20 Decembrie 2020, 18:42
241
Forţele de ordine au intensificat controalele, în ultimele zile, pentru a verifica modul în care sunt respectate restricţiile impuse de măsura carantinării în municipiul Constanţa, dar şi în celelalte localităţi din judeţ. Aproape 5.000 de persoane au fost oprite şi legitimate în numai trei zile, fiind depistate, din păcate, multe încălcări ale regulilor.

Poliţiştii au găsit oameni la terase, copii care jucau fotbal pe un teren sintetic acoperit cu balon, dar şi bărbaţi la cârciumă, consumând alcool. În plus, în cadrul unei acţiuni în zona centrelor comerciale, au fost depistate şase societăţi care nu respectau prevederile legale privind suspendarea temporară a activităţii. Oamenii legii au fost nevoiţi să aplice sute de sancţiuni şi amenzi.



Poliţiştii şi jandarmii constănţeni au fost mobilizaţi în misiuni încă de la finele săptămânii trecute. Vineri şi sâmbătă, 18 şi 19 decembrie, au fost verificate 4.823 de persoane, 3.653 de autovehicule, fiind aplicate 503 sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 152.290 de lei. În plus, amenzi uriaşe au fost date şi pentru alte numeroase abateri. „La o terasă a unui centru comercial din Constanţa au fost identificate opt persoane care nu respectau măsurile instituite prin carantinarea municipiului, în sensul în care nu şi-au putut justifica prezenţa. Poliţiştii au aplicat opt sancţiuni contravenţionale, dintre care o amendă de 500 lei şi şapte avertismente. De asemenea, în urma verificărilor efectuate la un complex sportiv situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, pe terenul sintetic acoperit cu balon, au fost identificaţi 20 de minori care desfăşurau activităţi sportive de grup. Pentru aceasta, administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 lei. În plus, pe o terasă situată în cadrul complexului sportiv, au fost identificate trei persoane care consumau băuturi alcoolice şi nu şi-au putut justifica prezenţa. Acestea au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Andreea Iliescu.


Amenzi uriaşe pentru agenţii economici



Din păcate, se pare că sunt şi agenţi economici care funcţionează în centre comerciale, care nu au înţeles că sâmbăta şi duminica au obligaţia de a-şi suspenda activitatea. În timpul unui control la centrele comerciale VIVO! şi Tom, poliţiştii Secţiei 2 au identificat şase puncte de lucru ale unor societăţi comerciale care nu respectau prevederile legale ce privesc măsura suspendării temporare a activităţii. La Tom au găsit deschise o insulă unde erau comercializate obiecte personalizabile, o florărie, un magazin de încălţăminte şi un magazin de jucării, iar, la VIVO!, un magazin de haine şi unul de jucării. Fiecare dintre agenţii economici a fost amendat cu câte 5.000 de lei.


Forţele de ordine acţionează atât în puncte fixe, cât şi mobile, dinamice şi flexibile. „Reamintim că, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cerere personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil. Declaraţia pe proprie răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei, gospodăriei, locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura”, subliniază reprezentantul IPJ Constanţa.


Pagina a fost generata in 0.3918 secunde