O eventuală răspundere penală a băncilor ar fi posibilă? Opinii

174
1
O eventuală răspundere penală a băncilor ar fi posibilă? Opinii - parchetelecarenuvorsolutionadosa-1422961753.jpg

Articole recomandate

"Statul român trebuie să se gândească la alte măsuri pentru a preveni veritabilul jaf la care au fost supuși cetățenii români, debitori la bănci. Fie cum a făcut Croația – conversia pe timp de un an la cursul inițial al leului cu francul, fie chiar prin declanșarea unor anchete penale de amploare, așa cum s-a întâmplat în Ungaria. Fără discuție că sunt mult prea multe coincidențe în spațiul est european, țări emergente țărilor dezvoltate din Uniunea Europeană: ar putea fi vorba de grupuri organizate infracționale transfrontaliere, iar statul român are datoria să cerceteze dacă nu cumva cetățenii români au căzut pradă unor astfel de grupuri infracționale".


[Horatius Dumbravă, judecator, membru CSM, juridice.ro].


Ce infracțiuni ar fi putut săvârși băncile sau reprezentații acestora ca persoane fizice? În primul rand, trebuie spus ca exista o raspundere penala a persoanei juridice - a bancilor si o raspundere penala a persoanei fizice.


Ce infractiuni ar putea fi:


I Ascunderea la negociere a anumitor aspecte ale contractului sau ale cursului: INFRACȚIUNEA DE ÎNȘELĂCIUNE


Inselaciunea este reglementata in cuprinsul art. 244 din noul Cod penal, in doua variante de comitere a faptei. Prima, cea simpla, consta in inducerea in eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust si daca s-a pricinuit o paguba, fiind pedepsita cu inchisoarea de la sase luni la trei ani. A doua varianta, cea agravata, incrimineaza folosirea de nume sau calitati mincinoase ori alte mijloace frauduloase in vederea savarsirii faptei, limitele pedepsei cu inchisoarea fiind de la unu la cinci ani.


In cuprinsul Codului penal din 1969, inselaciunea in conventii avea o reglementare distincta. Mai exact, prin art. 215 alin. (3) era incriminate inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, savarsita in asa fel incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate. Aceasta incriminare speciala nu a mai fost preluata in actuala reglementare, fapt ce nu coincide cu o dezincriminare a
inselaciunii in conventii, fiind incidente si in aceasta ipoteza dispozitiile cu arie generala din cuprinsul art. 244 din noul Cod penal. E de notat, totodata, faptul ca a disparut conditia privind caracterul determinant al erorii in care a fost indusa persoana vatamata, in lipsa careia nu ar fi incheiat sau executat contractul. Acest aspect este pe alocuri redundant si, oricum, aproape imposibil de probat in practica, avand o componenta majora de ordin subiectiv.


O conditie unanim acceptata pentru retinerea infractiunii de inselaciune in conventii o reprezinta actiunea faptuitorului de amagire a unei persoane, astfel incat aceasta sa dobandeasca o reprezentare denaturata, falsa, asupra unei anumite situatii, cu prilejul incheierii sau executarii unui contract. In lipsa utilizarii unor metode dolosive din partea faptuitorului, apte a induce sau a mentine in eroare persoana vatamata la incheierea si executarea contractului, simplul refuz al indeplinirii angajamentelor contractuale asumate nu atrage incidenta legii penale.


II Dacă au existat scăpări ale angajaților băncilor sau chiar al șefilor: ABUZ IN SERVICIU


Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.


Exista o discutie daca un reprezentant al unei banci este functionar sau nu.
Funcționar public:


(1)Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:
a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;
b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.


III Dacă au existat înțelegeri între diferite bănci, din diferite state, ar putea exista infracțiunile de: 
SPĂLARE DE BANI SAU CHIAR GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT


Răspunderea penală a persoanei juridice și a persoanei fizice:
Infracțiunile pedepsite cu închisoare sau amendă Potrivit art. 135 din Codul penal, persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dar răspunderea acesteia nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte.


Pentru persoana juridică, pedeapsa principală este amenda, la care se pot adăuga pedepse complementare – dizolvarea, suspendarea activității, închiderea unor puncte de lucru, interzicerea dreptului de a participa la proceduri de achiziții publice, plasarea sub supraveghere judiciară și celelalte, astfel cum sunt prevăzute prin art. 136 din Codul penal.


Gestiunea frauduloasă, prin pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri, se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă, iar acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.


Față de aceste câteva repere din Codul penal, reglementările specifice, pe domenii, stabilesc infracțiunile de care sunt pasibile persoanele fizice răspunzătoare din cadrul persoanei juridice.


DACĂ FIECARE ROMÂN CU CREDIT AR DEPUNE O PLÂNGERE PENALĂ, CE S-AR ÎNTÂMPLA?




Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
25 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9329 secunde