Nelu Tătaru: Dacă se respectă regulile, în 2 - 3 săptămâni cazurile COVID ar putea scădea

Miercuri, 29 Iulie 2020
113
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat, la Digi24, că dacă se vor respecta recomandările în vederea reducerii impactului pandemiei, în două - trei săptămâni, cazurile COVID ar trebui să scadă. "Dacă nu, ne așteptăm și la o evoluție", avertizează ministrul.


"Noi am estimat că o perioada de două săptămâni în care avem și pârghiile legislative și pârghiile respectării unor reguli, putem în două săptămâni să stabilizăm această situație.


Noi avem mai multe paliere. Tot ce este pacient infectat, simptomatic sau asimptomatic, trebuie evaluat, internat la cel care se impune, trecut în izolare la domiciliu, la cel care este asimptomatic sau după o anumită perioadă, când avem trei zile de asimptomatic, poate și un test negativ. În același timp, trebuie să gestionăm niște anchete epidemiologice care necesită un efort supraomenesc. Dacă la începutul lunii iunie aveam 120 de cazuri noi și 120 de anchete, în acest moment avem aproape 1200 de cazuri noi, deci 1200 de anchete (...)


În continuarea acestui efort apare și acea recomandare pe care o repetăm: agenții economici care beneficiază de aceste relaxări, populația care beneficiază de aceste relaxări, trebuie să respecte acele reguli, acele norme de desfășurare și funcționare a acestor activități. Fără dânșii nu se poate. Nu supraîncărcăm un sistem medical că să-i vedem limitele. 


Urmează o săptămâna în care vom vedea dacă transmiterea comunitară scade. Ea ar trebui să scadă în măsură în care izolăm, identificăm aceste cazuri infectate, carantinăm ce vine din acele zone din afară țării noastre și supraveghem prin medicina de familie și DSP-uri.


În măsură în care aceste lucruri merg într-un context în care ceilalți care, în acest moment se consideră neinfectati, respectă regulile și nu vor fi infectați crescând acea transmitere comunitară putem spune că în 2 -3 săptămâni suntem în momentul în care să putem coborî, dacă nu, ne așteptăm și la o evoluție".


Sursa: Digi24.ro


Pagina a fost generata in 0.4483 secunde