Negulescu, zis "Portocală", pus sub acuzare în două noi dosare

186
Negulescu, zis

Articole recomandate

Mircea Negulescu, fost procuror DNA în cadrul serviciului teritorial Prahova, a fost pus sub acuzare în două noi dosare.


Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) l-a pus miercuri, 13 noiembrie, sub urmărire penală pe fostul procuror Mircea Negulescu, zis Portocală, în două noi dosare, precizează surse judiciare pentru Stiripesurse.ro.

Unul dintre cele două dosare în care Negulescu a primit calitatea de suspect vizează dosarul instrumentat de acesta când activa la DNA Ploiești, în care a fost trimis în judecată procurorul Daniel Bucur, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia.

În cel de-al doilea dosar în care a fost pus sub acuzare Negulescu vizează un dosar instrumentat de fostul procuror DNA, deschis pe numele fostului deputat Vlad Cosma, având că obiect o pretinsă evaziune fiscală săvârșită în campania electorală a USL din 2012. Negulescu ar fi folosit probe falsificate, trei martori protejați cu dublă identitate, în prezent fiind suspectat de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă și influențarea declarațiilor.

În luna iulie a acestui an, SIIJ l-a trimis în judecată pe Mircea Negulescu, într-un dosar în care a fost cercetat alături de Lucian Onea, fostul său șef de la DNA Ploiești. Mircea Negulescu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăție sub forma participației improprii a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii de la SIIJ susțin că Lucian Onea și Mircea Negulescu, în instrumentarea a două dosare penale, în cursul lunii mai 2015, l-au determinat pe un martor denunțător (fostul deputat Vlad Cosma - n.r.) să plăsmuiască un denunț în numele unei persoane imaginare, să întocmească în fals, în format electronic, tabele care conțin numele unor persoane - locuitori ai Republicii Moldova, care ar fi avut cetățenie română în anul 2014, cu scopul de a dovedi infracțiunea de coruperea alegătorilor pretins săvârșită de persoana împotriva căreia s-a formulat denunțul.

Pe data de 9 octombrie, Negulescu a fost pus sub urmărire penală într-un al doilea dosar, alături de fostul său coleg de la DNA Ploiești Alfred Savu. Cei doi sunt acuzați că au trimis în judecată un magistrat pentru abuz în serviciu și luare de mită, deși ar fi știut că este nevinovat.

Astfel, Mircea Negulescu, fost procuror DNA Ploiești, are nu mai puțin de patru dosare penale. Negulescu a fost exclus din magistratură, prin decizia Secției pentru procurori a CSM, scrie realitatea.net


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7061 secunde