Necazuri în traficul din Constanța: „Facem curse contra cronometru pe trecerile de pietoni!”

2066

Articole de la același autor

Constănțenii sunt nemulțumiți de timpii de semaforizare de la trecerile de pietoni din municipiu, reclamând că semaforul este „verde” pentru pietoni prea puțin timp.

Pietonii care nu folosesc marcajele pietonale pentru traversarea străzii riscă amenzi usturătoare; prin inconștiența lor pot duce la accidente rutiere grave, soldate cu pierderi de vieți omenești. Dar sunt în siguranță traversând pe la trecerile de pietoni semaforizate, unde se schimbă culoarea când abia au trecut de jumătatea străzii? Cititorii „Cuget Liber” au semnalat că astfel de cazuri sunt frecvente în municipiul Constanța, în special pe arterele principale, la intersecția cu străzi laterale.



Un exemplu elocvent este în zona ICIL, la intersecția Bulevardului 1 Decembrie 1918 cu Șoseaua I. C. Brătianu. „Facem un apel către ziarul dumneavoastră pentru a semnala un aspect cu care ne confruntăm de ani buni: timpii de semaforizare de la trecerea de pietoni din zona ICIL. În această zonă locuiesc multe persoane în vârstă, care își fac cumpărăturile la supermarketul din apropiere. În tinerețe eram sprinteni și reușeam să ne deplasăm mai repede. Astăzi, trebuie să recunoaștem că artrita ne-a afectat oasele, osteoporoza nu este indulgentă cu noi, iar faptul că avem de tras și un troler cu produse – e drept, nu sunt multe, dar nici puterile noastre nu mai sunt ce au fost! – ne pune în dificultate, de asemenea. Dacă am avea pensii precum conducătorii noștri, poate nu am fi nevoiți să traversăm străzi, ci am lua taxiuri până la ușa blocului. Dar așa, privim cu teamă de fiecare dată când traversăm bulevardul și, pe la mijlocul străzii, se schimbă semaforul în culoarea roșie, iar șoferii se grăbesc să își vadă de drum. Astăzi, cei care iau decizii privind toate aspectele acestea din trafic sunt tineri și în putere. Dar vor ajunge și ei ca noi și vor vedea cât de dificil este să traversezi în fugă, când nu te mai țin picioarele…”, ne-a reclamat Gheorghe Ionașcu.

Altă trecere de pietoni, aceeași reclamație: timpul scurt de semaforizare pentru pietoni. „Pe trecerea de pietoni de pe Bulevardul Ferdinand, din apropierea intersecției cu strada I. G. Duca trebuie practic să traversezi în ritm alert pentru că se face «roșu» imediat! Da, e drept, pe trecere nu stai, dar nici nu poți să alergi cu un copil de cinci ani de mână și împingând un cărucior. Este evident că responsabilii care stabilesc la ce interval de timp să se schimbe culoarea semaforului nu prea folosesc trecerile de pietoni!”, ne-a semnalat Cristina Dănilă, mama a doi copii.



Timpii de semaforizare, stabiliți și în funcție de viteza de deplasare a pietonilor

Referitor la cele semnalate de constănțeni, reprezentanții Primăriei Constanța au explicat că timpii de semaforizare au fost stabiliți în urma unor studii de trafic, în momentul în care a fost montat actualul sistem de semaforizare. „Timpii de verde ai semafoarelor pietonale se stabilesc ținând cont de viteza de deplasare a pietonilor, respectiv 1,2 m/s, în care nu există scuar median (refugiu). Diagramele intersecțiilor semaforizate din municipiul Constanța au fost stabilite împreună cu Poliția Rutieră, în momentul punerii în funcțiune. Atât timpii, cât și diagramele au fost analizate la data implementării actualului sistem de semaforizare”, a explicat Ionela Bărboi, purtător de cuvânt al Primăriei Constanța.

Pe de altă parte, se impune precizat că actualul sistem de semaforizare a început să dea „rateuri”: la unele semafoare, cronometrele nu mai funcționează, în timp ce alte semafoare se defectează de tot, câteodată și zile la rând.



În prezent, în municipiul Constanța este în curs de implementare un sistem de semaforizare inteligent. „Momentan se lucrează la înlocuirea vechilor automate de semaforizare cu unele noi, inteligente. Totodată, se montează cabluri noi, în subteran, și se înlocuiesc corpurile, lămpile perimate cu unele noi, cu tehnologie LED, de ultimă generație”, a mai arătat Ionela Bărboi. Astfel de semafoare au fost montate în zona City Park Mall și Capitol, urmând să fie montate și la intersecțiile Ion Rațiu – Mamaia, Nicolae Iorga -Tomis – Mircea cel Bătrân, Tomis -Poporului-Ion Rațiu-Mircea cel Bătrân, Alexandru Lăpușneanu-Tomis.





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4649 secunde