Astăzi, în jurul orei 13.30

Navele din gruparea Blackseafor vor sosi la Constanța

3425
Navele din gruparea Blackseafor vor sosi la Constanța - ece1b945069d2d02336cffbe56a99de8.jpg

Articole de la același autor

Navele militare din cadrul grupării Blackseafor vor sosi astăzi în Portul Constanța, vizita făcând parte din programul de exerciții pe acest an.
Cele cinci ambarcațiuni de luptă, printre care și corveta "Contraamiral Horia Măcellariu", vor sosi în jurul orei 13.30 și vor staționa în Constanța până pe 27 aprilie.
Cu acest prilej, o delegație condusă de comandantul Grupului, comandor Georgi Motev (Bulgaria), se va întâlni cu reprezentanți ai autorităților publice locale și cu conducerea Comandamentului Flotei.
În programul echipajelor navelor sunt incluse competiții sportive și vizite la principalele obiective turistice din Constanța și Mamaia.
Mâine, între orele 14.00 și 18.00, precum și duminică, în intervalul orar 15.00 - 17.00, navele staționate în port vor putea fi vizitate de către public.
Fregata Verni (Bulgaria), corveta Contraamiral Horia Măcellariu (România), nava de debarcare a desantului Tsezar Kunikov (Federația Rusă), fregata Yldirim (Turcia) și nava de comandament Slavutich (Ucraina) participă, începând cu 9 aprilie, la a doua fază a celei de a noua activări a Blackseafor.
În cadrul misiunii, navele militare partenere desfășoară exerciții de luptă contra minelor, căutare și salvare pe mare, asistență umanitară și protecția mediului.
Pe lângă exercițiile pe mare, programul mai cuprinde vizite în porturile Varna (Bulgaria), Eregli (Turcia) și Constanța. Pe timpul staționării în porturile menționate se vor desfășura exerciții demonstrative, întâlniri cu oficialități militare și civile, activități sociale.
Corveta "Contraamiral Horia Măcellariu" este comandată de căpitan-comandorul Liviu Motoc și are la bord un echipaj format din 90 de militari.
Gruparea Blackseafor este concepută ca o forță care acționează "la chemare" și este activată de două ori pe an pentru a desfășura exerciții navale. Comanda Gru-pării este asigurată, în conformitate cu protocolul de înființare, succesiv de cele șase state riverane Mării Negre care participă cu forțe: Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă, Ucraina și Turcia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.369 secunde