Nave, avioane și sute de marinari vor participa la exerciții româno-franceze

283
Nave, avioane și sute de marinari vor participa la exerciții româno-franceze - nave-1463157955.jpg
Forțele Navale Române vor desfășura o serie de activități împreună cu fregata franceză "Jean Bart", în perioada 19-23 mai. Pe data de 19 mai este programat un exercițiu de tip PASSEX, în apele teritoriale românești, fiind executat de fregata "Mărășești" și fregata "Jean Bart", după care nava militară franceză va face o escală în portul Constanța. Vineri, 20 mai, la ora 15.00, va fi organizată o ceremonie pentru marcarea împlinirii a 20 de ani de la încheierea parteneriatului dintre la Școala Generală "Jean Bart" din Constanța și fregata "Mărășești". La festivitate va participa Ambasadorul Franței în România, precum și reprezentanți ai echipajelor fregatelor "Jean Bart" și "Mărășești".

Luni, 23 mai, este prevăzut un exercițiu bilateral româno-francez, la care vor participa șapte nave militare românești și aproximativ 800 de marinari militari români, precum și două avioane MIG-21 Lancer ale Forțelor Aeriene Române.

Fregata "Jean Bart" este o navă din clasa F 70AA, care poate desfășura misiuni de luptă antiaeriană în cadrul operațiunilor aero-maritime, precum și operații de gestionare crize maritime. Nava poate interveni în orice zonă de pe glob, împreună cu alte platforme militare aliate sau internaționale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6341 secunde