Monument ridicat de părinți și foști colegi eroilor căzuți la Tuzla / Galerie foto

156

Articole de la același autor

În memoria eroilor răpuși în accidentul aviatic de la Tuzla, din 2010, astăzi, în fața Aerodromului din localitate a fost dezvăluit un ansamblu monumental. La eveniment au participat atât reprezentanți ai Forțelor Navale, cât și rude și prieteni. 
"Este încă un pas pe calea rememorării celor căzuți aici, la Tuzla. Încă mai avem sufletele cernite, atât familia, cât și noi, colegii. Mai avem și alte locuri de amintire și comemorare a celor căzuți, unde permanent aprindem o lumânare în amintirea lor. Lângă troiță au fost așezate o ancoră și o pală de elice, pentru a înfățișa trăinicia înfrățirii dintre marinari și aviatori. Ceea ce am realizat noi aici, prin contribuția Forțelor Navale și a rudelor, în special a dl-ui Furtună (n.r. Petre Furtună, tatăl fruntașului Cosmin Furtună), va rămâne și pentru generațiile viitoare. Noi nu-i vom uita niciodată!", a afirmat, emoționat, comandorul Vergil Moraru, comandantul Centrului de Scafandri. De altfel, părinții tinerilor militari au fost cei care au tot insistat, în ultimii ani, să se ridice un monument comemorativ la intrarea în aerodrom, având în vedere și faptul că, în curând aeroportul se va extinde și accesul până la monumentul din zona prăbușirii avionului va fi mai dificil.
Prezent la eveniment, Petre Furtună, părintele unuia dintre militarii răpuși în urmă cu trei ani, în mod tragic, a menționat că mai are o doleanță: desemnarea celor trei tineri care au murit în accidentul aviatic, cetățeni de onoare ai Constanței!
Citiți mai multe în ediția de mâine a Cuget Liber. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5002 secunde