Mizerii servite constănțenilor! Cine dirijează din umbră Mafia peștelui

2784

Articole de la același autor

În timp ce peștele românesc nu are loc în galantarele magazinelor, iar pescăriile ne servesc în farfurie pește de import mințind că este "de-al nostru, pescuit azi dimineață", comercianții înghit ca pelicanii toate mizeriile aduse din străinătate. 


Polițiștii și procurorii au reușit să depisteze o rețea de importatori care aduceau în țară și vindeau către marile magazine, supermarketuri, unitățile de alimentație publică, pește contaminat, interzis consumului uman, pescuit din ape extrem de poluate din Europa. Și mai grav este că întotdeauna peștele respectiv primea avizul autorităților sanitar-veterinare ca fiind bun pentru consumul uman. 
Ieri dimineață, polițiștii români, precum și cei din Italia, Spania, Franța și Ungaria au pus în aplicare peste 150 de mandate de percheziție domiciliară, în vederea documentării activității infracționale a unui grup organizat, care se ocupa cu activități ilegale din domeniul pescuitului, achiziției, transportului și comercializării peștelui impropriu consumului. În țara noastră, polițiștii au avut 115 astfel de mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București și a județelor Constanța, Călărași, Dâmbovița, Argeș, Ilfov, Tulcea, Ploiești, Brașov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu și Maramureș. În județul Constanța, au fost 25 de percheziții în localitatea Hârșova și una în municipiul Constanța. 
Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și, având în vedere complexitatea cauzei, precum și caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EuroJust, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franța, Ungaria și Portugalia, coordonate direct de Eurojust și Europol. 


Cum acționa grupul infracțional organizat 
Gruparea, formată din sute de persoane, români, francezi, italieni și maghiari, ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peștelui, din afara țării, pentru transportul acestuia și, ulterior, pentru comercializarea lui în România. 
Ea nu funcționa după un sistem piramidal, ci, dimpotrivă, acționa pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate, cum ar fi braconaj piscicol, transport marfă, comercializare etc. 
Produsele piscicole erau obținute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul era interzis, peștele din acele zone fiind impropriu consumului. Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată și transportată fără a avea autorizație sanitar-veterinară, așa cum impune legislația europeană și română în domeniu. Aducerea în România a peștelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziții intracomunitare, prin intermediul unor societăți românești cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înființate pentru a servi activității infracționale. 


30 de tone de pește, impropriu consumului, confiscate 
În urma cooperării internaționale dintre Poliția Română cu autoritățile polițienești din Spania, Ungaria, Franța, Italia și Portugalia, a fost documentată activitatea grupării infracționale, iar toate informațiile existente s-au valorificat prin blocarea accesului pe piața românească a 30 de tone de pește, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei. 


"Spală-l cu oțet sau taie-l rondele și ține-l la marinat, ca să nu miroasă!" 
Procurorul Teodor Niță povestește că ancheta a pornit de la informație și apoi a fost extinsă. 
"Pe parcurs, ne-am dat seama că nu este doar o chestiune națională și am luat legătura cu poliția din Spania. Au confirmat suspiciunile. Ulterior, am văzut că afacerea avea legături și în Italia și în Portugalia, Franța și Ungaria. Pescuiesc prin metode barbare din fluvii extrem de poluate în zona în care pescuitul este interzis din cauza poluării industriale și este interzisă exploatarea piscicolă din cauza poluanților. Braconau cu plasa, cu baterii, vorbim de cantități de peste 500 de tone. În general, pescuiau în fluviul Ebru din Spania, dar și în fluviul Po, din Italia", povestește procurorul. 
Acesta menționează inclusiv din înregistrările convorbirilor suspecților, care se sfătuiau cum să facă să nu se prindă nimeni că peștele era stricat. 
"Intrau în România cu dubițe de 3,5 tone, care nu sunt de obicei controlate. Peștele nu era transportat cu frigoterme autorizate, ci simple. Ajungeau după patru zile. «Mă, dar cam miroase!». «Spală-l cu oțet sau taie-l rondele și ține-l la marinat, ca să nu miroasă!» vorbeau între ei. Îl țineau în soluție salină sau în oțet, dar peștele era deja stricat. Apoi, îl distribuiau fie rondelele alea împuțite, fie pește proaspăt transportat cu trei bucăți de gheață. Ce era în interior, Dumnezeu cu mila! Avem analize de la ANSVSA. Structurile teritoriale acționează așa cum au acționat și nu știu de ce. De cele mai multe ori, au spus că peștele este bun. Dar nimeni nu-i întreabă de unde l-ai pescuit, cum l-ai transportat, în ce condiții? Peștele conținea însă substanțe pe care nu doriți să le ingerați! Sunt în el și metale grele și nitriți, nitrați. Poluarea industrială nu înseamnă petale de trandafiri. Peștele este impropriu consumului uman", a mai spus procurorul Teodor Niță. 


Românii au pus la cale rețeaua 
Potrivit acestuia, firmele respective livrau pește inclusiv în Delta Dunării și către marii retaileri. 
"Este o realitate: românii au 72 de ore pentru a putea exploata comercial peștele prins în crescătorii. În alte țări, termenul este 21 de zile de când se prezintă la vamă. Românii erau cei care organizaseră afacerea și aduceau otrava în farfuria conaționalilor lor. Pescarii de acolo nu sunt italieni sau spanioli, ci tot români din satele lipovenești. Și acționau pe teritoriul diferitelor state. Același pește din Ebru ajungea cu acte ca fiind din Portugalia, altul din Italia. Toate sunt contrafăcute. Românii pescuiau, românii transportau și românii comercializau. Sunt doar câțiva străini", a adăugat procurorul de caz. 


Deocamdată, Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța nu a emis un punct de vedere în ce privește poziția în această anchetă, având în vedere că mare parte din peștele adus de această rețea era verificat și certificat pentru consum. Și nici nu a emis o alertă alimentară privind existența pe piață a acestui pește. 


"Este grav faptul că, în ultimele șase luni, peștele acesta a fost pe raft și consumat de români. Și acum este foarte probabil să mai fie pe piață", a subliniat procurorul Teodor Niță. 


S-a început urmărire penală in rem 
În urma perchezițiilor de ieri, au fost reținute 114 persoane și indisponibilizate 60 de autoturisme. În cauză, a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, comercializare de produse alterate, evaziune fiscală, precum și deținere, transport și comercializarea fără documente legale a peștelui.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 10 Aprilie 2019
Stire din Eveniment : Prinși cu peștele în sac
Pagina a fost generata in 0.4186 secunde