Misiune îndeplinită! Exercițiul "Sea Breeze 20" la final

216
Misiune îndeplinită! Exercițiul

Articole de la același autor

Două nave militare românești, un elicopter Puma Naval și aproximativ 320 de marinari au participat la Exercițiul multinațional "Sea Breeze 20", unul dintre cele mai mari exerciții organizat și coordonat de forțele navale ale Statelor Unite ale Americii și ale Ucrainei, în vestul Mării Negre, sub egida Parteneriatului pentru Pace.

La cea de-a XX-a ediție a exercițiului "Sea Breeze", militarii de la corveta "Contraamiral Eustațiu Sebastian" și de la fregata "Regina Maria" au desfășurat împreună cu militarii parteneri din Bulgaria, Georgia, Norvegia, Spania, SUA, Turcia și Ucraina numeroase secvențe de instruire întrunită, atât în spațiul maritim, cât și în cel aerian și cel terestru, pentru asigurarea unei prezențe militare adaptate pe flancul sud-estic al NATO, în regiunea Mării Negre.


Corveta "Contraamiral Eustațiu Sebastian" a acostat în portul militar Mangalia, în după-amiaza zilei de luni, 27 iulie. Locțiitorul comandantului Flotei, contraamiralul de flotilă Ion Condur, a fost prezent la sosirea navei, prilej cu care a primit raportul comandantului navei, căpitan-comandorul Codrin Misăraș, cu privire la îndeplinirea tuturor obiectivelor încredințate de către conducerea Forțelor Navale Române, pe parcursul participării la Exercițiul "Sea Breeze 20".

Fregata "Regina Maria" își continuă misiunile pe mare, în cadrul grupării navale permanente a Alianței Nord Atlantice SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care face parte conform angajamentelor asumate de țara noastră față de parteneri.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3558 secunde