X
X
Mai multe ştiri online:

Ministrul Apărării, întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii la București

Ştire online publicată Miercuri, 15 Iulie 2020. Autor: Sorin MIHALACHE
Ministrul Apărării naționale, Nicolae Ionel Ciucă l-a primit, luni, 13 iulie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, pe Ambasadorul Marii Britanii la București, E.S. Andrew Noble.

Vizita diplomatului britanic a reprezentat un bun prilej de a discuta aspecte de interes comun privind cooperarea cu Marea Britanie, atât din perspectivă bilaterală, în plan aliat, cât și în contextul crizei sanitare, informează Biroul de presă al MApN.

De asemenea, pe timpul convorbirilor, a fost evidențiată importanța Parteneriatului Strategic dintre România și Marea Britanie, precum și liniile de cooperare în domeniul apărării ca elemente esențiale pentru securitatea și stabilitatea țării noastre și a regiunii din care România face parte, în actualul context de limitări generate de pandemia Covid-19.

La finalul întâlnirii, cei doi oficiali au apreciat nivelul discuțiilor, exprimându-și totodată disponibilitatea continuării consultărilor pe teme de interes comun pentru ambele părți.

Întrevederea se înscrie în calendarul convorbirilor periodice pe care ministrul apărării le are cu ambasadorii acreditați la București. 



Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.4909 secunde