X
X
Mai multe ştiri online:

Ministerul Apărării Naționale recrutează rezerviști voluntari

Ştire online publicată Marţi, 06 August 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Ministerul Apărării Naționale organizează, între 1 și 23 august, o campanie de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar în Armata României.


Astfel, pentru anul 2019 sunt disponibile peste 1.300 de locuri de rezerviști voluntari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați), în unități militare din 20 de județe - Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Prahova, Tulcea, Vaslui, Vrancea și din municipiul București.
Procesul de recrutare și selecție se desfășoară în baza Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari și a Ordinului ministrului apărării naționale nr. M. 25/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 270/2015. 
Pentru înscriere, cetățenii se pot prezenta atât la sediul centrului militar zonal/județean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate își au domiciliul, cât și la oricare alt centru militar zonal/județean sau de sector, în situația în care locul de muncă sau reședința temporară diferă de localitatea de domiciliu.


Cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar în Armata României vor completa o cerere de înscriere. Totodată, vor avea asupra lor următoarele documente: actul de identitate, în original și în copie, certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim șase luni înainte de data depunerii, acte de studii și/sau alte documente care atestă alte competențe dobândite în viața civilă, în original și în copie, permisul de conducere, în original și în copie, dacă este cazul, pentru candidații fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuțiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice, livretul militar, în original și în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care dețin calitatea de rezervist.
Candidații proveniți din rândul cetățenilor fără pregătire militară vor fi consiliați în ceea ce privește exprimarea opțiunilor, în sensul orientării către arme/servicii și specialități militare pentru care aceștia prezintă abilități și aptitudini. 


Pentru alte detalii suplimentare, recomandăm prezentarea la sediul centrelor militare zonale/județene sau de sector. 




Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.4438 secunde