X
X

Militar din Constanța, condamnat la muncă în folosul comunității pentru un mesaj antisemit

Ştire online publicată Vineri, 25 Octombrie 2019. Autor: Florentina BOZÎNTAN
Un constănțean anchetat pentru transmiterea unui mesaj instigator la ură a fost condamnat de magistrații Tribunalului Militar București la muncă în folosul comunității. 


Fapta a fost comisă în 2016. La acel moment, Robert Cătălin S., sublocotenent în cadrul UM 0764 Constanța, a publicat pe o rețea de socializare un mesaj antisemit, prin care îndemna ca "cineva să pună o bombă la institutul acesta diavolesc", referindu-se la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel". 


Reprezentanții institutului au luat atitudine și s-au adresat Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. 
"În data de 16 aprilie 2016, Institutul «Elie Wiesel» a transmis o plângere către parchet pentru mesajele instigatoare la ură (antisemite), publicate pe pagina de Facebook a unui sublocotenent. La 9 octombrie 2019, Tribunalul Militar a decis scoaterea de sub urmărirea penală și obligația de a presta timp de 60 de zile muncă în folosul comunității. Pe parcursul anchetei, suspectul a recunoscut că este autorul mesajului, iar unitatea militară unde activează a transmis către parchet o caracterizare în care susținea că ofițerul «s-a dovedit corect, sincer și demn de încredere și este un bun profesionist». De altfel, în această perioadă a și fost promovat la gradul de locotenent", au transmis reprezentanții institutului. 


Decizia instanței de judecată este definitivă. Potrivit Hotnews.ro, ofițerul a fost angajat al Ministerului Apărării Naționale până în vara acestui an, când s-a mutat la SRI. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.2968 secunde