Militar care a agresat sexual o fetiță de 7 ani, pe plajă, reținut de Poliție

353

Articole de la același autor

Un bărbat de 38 de ani a fost reținut de oamenii legii, fiind acuzat că ar fi agresat sexual o fetiță pe o plajă din municipiul Constanța. Oamenii legii au fost sesizați, marți, 1 septembrie, în jurul orei 16.00, de faptul că pe o plajă din Constanța un individ a avut o atitudine cu tentă sexuală vizavi de o copilă de 7 ani. Astfel, bărbatul s-ar fi dat drept salvamar și sub pretextul că o învață pe copilă să înoate, ar fi atins-o în mai multe zone ale corpului. Sesizarea a ajuns în atenția polițiștilor de la Secția 1 Poliție, care au deschis un dosar penal pentru acte de exhibiționism, agresiune sexuală și ultraj contra bunelor moravuri.

Suspectul este militar de 12 ani, iar după cele întâmplate, și-a înaintat demisia de funcție, fiind trecut în rezervă, a anunțat U.M. 01375 Constanța. Potrivit reprezentanților unității, militarul a fost angajat în sistem în 2008, cu gradul de soldat, iar în 2010 a fost avansat caporal. Acesta nu a participat la misiuni în teatrele de operațiuni și a fost evaluat psihologic în fiecare an, cu rezultate de apt pentru riscuri specifice serviciului militar. Ultima evaluare psihologică a fost în 2019 și nu a prezentat comportamente dezadaptive mediului militar, au mai arătat reprezentanții unității. Bărbatul și-a dat demisia miercuri, 2 septembrie.

Suspectul a fost reținut, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3803 secunde